Important! Ca urmare a efectuării unor lucrări de mentenanță programate, în data de 15.09.2023, în intervalul orar 16:00 - 18:00, portalul REGES pentru transmiterea on-line a registrului general de evidență a salariaților va fi indisponibil temporar. Va mulțumim pentru înțelegere!
VERSIUNEA 6.0.9 A APLICAȚIEI REVISAL
Începând cu data de 10 aprilie 2023, Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor o versiune actualizată a aplicației Revisal pentru transmiterea registrului de evidenţă a salariaţilor în format electronic.
Începând cu data de 10 aprilie 2023, transmiterea registrului va putea fi efectuată numai pentru fișiere de tip .rvs generate sau validate prin versiunile 6.0.8/6.0.9 ale aplicației Revisal.
Important! Versiunea 6.0.9 a aplicației Revisal poate fi instalată numai dacă aveți deja pe stația de lucru versiunea 6.0.8 sau nu ați avut nicio altă versiune de Revisal instalată anterior.
Pentru instalarea ReviSal 6.0.9 nu este necesară dezinstalarea versiunii anterioare a aplicaţiei ReviSal 6.0.8.
Notă: În cazul în care echipamentul de calcul pe care se doreşte instalarea versiunii 6.0.9 a aplicaţiei Revisal este instalat cu versiunea 6.0.6 sau 6.0.7 a aplicaţiei, este necesară, în prealabil, trecerea la versiunea 6.0.8 a aplicaţiei, urmând instrucţiunile puse la dispoziţie prin Ghidul de instalare şi utilizare publicat în secţiunea “VERSIUNEA 6.0.8 A APLICAȚIEI REVISAL”
- Revisal 6.0.9 (pentru Windows Server2003 SP1/ Vista / 7 / 8 / 10/ 11)
- Răspunsuri la întrebări frecvente privind registrul - revizuit in data de 07.04.2023
- Specificaţii tehnice versiune revizuită (07.04.2023) (format .pdf - Portable Document Format) - specificațiile sunt aferente versiunii 6.0.9 ale aplicației Revisal
- Reguli de completare versiune revizuită (07.04.2023) (arhivat în format .zip - 4 fişiere .xsd - XML Schema Definition)
Versiunea aplicației Revisal 6.0.9 cuprinde o serie de elemente noi:
- Actualizarea nomenclatorului COR
Actualizarea Clasificării Ocupaţiilor din România, în conformitate cu Ordinul de modificare şi completare a Clasificării Ocupaţiilor din România - nivel de ocupaţie emis de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și Institutul Naţional de Statistică cu numerele: 38/11.01.2022 – 82/31.01.2022/. 644/07.04.2022 – 351/19.04.2022/1348/25.08.2022 – 784/29.08.2022/1.364/29.08.2022 – 1.383/01.09.2022 și 1.988/12.10.2022 - 1.527/26.10.2022.
Actualizarea codurilor COR în registrul de salariaţi va fi realizată automat prin trecerea la versiunea 6.0.9 a aplicației Revisal, prin mecanisme proprii aplicaţiei, la momentul instalării corecte a kit-ului, nefiind astfel necesară operarea manuală a acestora.
Toate corecţiile referitoare la schimbarea automată a codurilor COR din registrul salariaţilor vor fi realizate în baza corespondenţelor stabilite prin ordinul M.M.S.S și I.N.S de modificare şi completare a COR nr. 38/11.01.2022 – 82/31.01.2022/. 644/07.04.2022 – 351/19.04.2022/1348/25.08.2022 – 784/29.08.2022/1.364/29.08.2022 – 1.383/01.09.2022 și 1.988/12.10.2022 - 1.527/26.10.2022, implementat în versiunea 6.0.9 a aplicației Revisal.
Notă: În urma retragerii Regatului Unit al Marii Britanii din Uniunea Europeană, începand cu 01.01.2021, Marea Britanie și-a schimbat statutul în relația cu statele UE, inclusiv cu Romania, din stat UE în stat terț, și astfel a fost actualizat nomenclatorul Naționalitate din cadrul bazei de date a sistemului informatic REGES/REVISAL, pentru Marea Britanie, în privința cetățeniei.
- Posibilitatea de înregistrare, la un angajator, a oricător contracte suspendate, indiferent de normă (respectând temeiurile și regulile de suspendare) sau a oricător contracte suspendate, indiferent de tipul de normă, a oricător contracte active cu timp parțial și a unui singur contract activ cu normă întreagă, pentru un angajat, acoperind urmatoarele scenarii:
- Toate contractele unui angajat pot fi cu normă întreagă și suspendate.
- Un contract cu normă întreagă poate fi activ, restul contractelor, indiferent de normă și de numărul lor, pot fi suspendate.
- Un angajat poate sa aibă un singur contract cu norma întreagă activ la același angajator.
- Un angajat poate sa aibă mai multe contracte active cu normă întreagă la angajatori diferiți.
- Modificarea mesajului de avertizare privind condițiile în care un salariat poate deține mai mult de un contract de muncă cu normă întreagă la un angajator.
- A fost corectată afișarea intervalelor de vechime în Raportul per salariat în cazul contractelor încetate într-o versiune anterioară și reactivarea în versiunea curentă, fiind evidențiate informațiile referitoare la reactivare.
Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor un centru de suport tehnic, disponibil de luni până vineri în intervalul orar 09:00 – 18:00. Pentru suport tehnic sau sugestii referitoare la registrul în format electronic, puteţi transmite e-mail la adresasau puteţi apela ghidul interactiv la numărul de telefon 031.860.19.01.
VERSIUNEA 6.0.8 A APLICAȚIEI REVISAL
Începând cu data de 19 decembrie 2020, Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor o versiune actualizată a aplicației Revisal pentru transmiterea registrului de evidenţă a salariaţilor în format electronic.
Începând cu data de 19 decembrie 2020, transmiterea registrului poate fi efectuată numai pentru fișiere de tip .rvs generate sau validate din versiunile 6.0.7/6.0.8 ale aplicației Revisal.
Important! Versiunea 6.0.8 a aplicației Revisal poate fi instalată numai dacă există deja pe stația de lucru versiunea 6.0.7 sau nu ați avut nicio altă versiune de Revisal instalată anterior.
Pentru instalarea Revisal 6.0.8 nu este necesară dezinstalarea versiunii anterioare a aplicaţiei Revisal, 6.0.7.
Utilizatorii care au instalată versiunea 5.0.8 a aplicației, în mod obligatoriu, îşi vor instala mai întâi versiunea 6.0.5 a aplicației și ulterior, vor efectua trecerea la versiunile 6.0.6, 6.0.7, după care vor instala versiunea 6.0.8.
- Revisal 6.0.8 (pentru Windows Server2003 SP1/ Vista / 7 / 8 / 10)
- Răspunsuri la întrebări frecvente privind registrul - revizuit in data de 04.01.2021
- Specificaţii tehnice versiune revizuită (18.12.2020) (format .pdf - Portable Document Format) - specificațiile sunt aferente versiunii 6.0.8 ale aplicației Revisal
- Reguli de completare versiune revizuită (18.12.2020) (arhivat în format .zip - 4 fişiere .xsd - XML Schema Definition)
Versiunea aplicației Revisal 6.0.8 cuprinde o serie de elemente noi:
- Actualizarea nomenclatorului COR
Actualizarea Clasificării Ocupaţiilor din România, în conformitate cu Ordinul de modificare şi completare a Clasificării Ocupaţiilor din România - nivel de ocupaţie emis de Ministerul Muncii și Protecţiei Sociale și Institutul Naţional de Statistică nr. 1.477/ 12.10.2020 / 1.056/14.10.2020. Contractele în vigoare (active/suspendate/detașate) care au înregistrat codul 3252, în versiunea 6.0.8 nu se vor actualiza automat la noua versiunea de COR și vor fi regăsite în lista Actualizare COR, unde se va selecta ocupația aferentă contractului dintre codurile nou apărute 325201 administrator programe naţionale boli transmisibile/ 325202 agent reţea boli transmisibile/325203 asistent coordonator programe naţionale curative şi boli netransmisibile (sau oricare alta ocupație validă din nomenclatorul actualizat).
- Introducerea unui nou atribut pentru câmpul Tip normă: Normă întreagă conform OUG 132/2020, care are asociate informații referitoare la durata timp muncă, tip interval repartizare și timp muncă. Se aplică pentru toate tipurile de contract existente cu normă întreagă (Contract individual de muncă, Contract de muncă la domiciliu, Contract de munca cu clauza de telemuncă, Contract de ucenicie la locul de muncă, Contract de muncă temporară), mai puțin pentru tipul de contract Contract individual de muncă pentru tineri dezavantajați – Legea 189/2018.
- Introducerea unui nou tip de contract: Contract de muncă temporară cu clauză de telemuncă.
- Alinierea perioadei contractului de ucenicie la prevederile legale în vigoare: perioada de contract acceptată este cuprinsă în intervalul 6 – 36 luni.
- Identificatorul de salariat: CNP/Serie pasaport/Serie Act nu mai acceptă virgulă. Nu se mai permite înregistrarea de identificatori care conțin caracterul virgulă.
- Indentificatorul de contract: Număr contract nu mai acceptă virgulă. Nu se mai permite înregistrarea de identificatori care conțin caracterul virgulă. Aceasta restricție se aplică contractelor neradiate, aflate în una din stările următoare: activ, suspendat sau detașat.
Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor un centru de suport tehnic, disponibil de luni până vineri în intervalul orar 09:00 – 18:00. Pentru suport tehnic sau sugestii referitoare la registrul în format electronic, puteţi transmite e-mail la adresasau puteţi apela ghidul interactiv la numărul de telefon 031.860.19.01.
VERSIUNEA 6.0.7 A APLICAȚIEI REVISAL
Începând cu data de 01 iunie 2019, Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor o versiune actualizată a aplicației Revisal pentru transmiterea registrului de evidenţă a salariaţilor în format electronic.
Începând cu data de 01 iunie 2019, transmiterea registrului poate fi efectuată numai pentru fișiere de tip .rvs generate sau validate din versiunile 6.0.5/6.0.6/6.0.7 ale aplicației Revisal.
Important! Versiunea 6.0.7 a aplicației Revisal poate fi instalată numai dacă există deja pe stația de lucru versiunea 6.0.6 sau nu ați avut nicio altă versiune de Revisal instalată anterior.
Pentru instalarea Revisal 6.0.7 nu este necesară dezinstalarea versiunii anterioare a aplicaţiei Revisal, 6.0.6.
Utilizatorii care au instalată versiunea 5.0.8 a aplicației, în mod obligatoriu, îşi vor instala mai întâi versiunea 6.0.5 a aplicației și ulterior, vor efectua trecerea la versiunea 6.0.6, după care vor instala versiunea 6.0.7.
- Revisal 6.0.7 (pentru Windows XP / Vista / 7 / 8 / 10);
- Răspunsuri la întrebări frecvente privind registrul - revizuit in data de 01.06.2019
- Specificaţii tehnice versiune revizuită (26.04.2019) (format .pdf - Portable Document Format) - specificațiile sunt aferente versiunii 6.0.7 ale aplicației Revisal
- Reguli de completare versiune revizuită (26.04.2019) (arhivat în format .zip - 4 fişiere .xsd - XML Schema Definition)
Versiunea aplicației Revisal 6.0.7 cuprinde o serie de elemente noi:
- Actualizarea nomenclatorului COR
Actualizarea Clasificării Ocupaţiilor din România, în conformitate cu ordinele de de modificare şi completare a Clasificării Ocupaţiilor din România - nivel de ocupaţie emise de Ministerul Muncii și Justiției Sociale nr. 936/12.05.2016, 198/14.02.2017, 1786/09.10.2017, 1635/07.05.2018 (în baza HG nr. 92/2018), 1943/25.07.2018 și 635/07.03.2019.
- Actualizarea nomenclatorului SIRUTA
Nomenclatorul SIRUTA a fost actualizat la nivelul versiunii publicate de către INS, de final an 2018.
- Actualizarea nomenclatorului SPORURI, INDEMNIZAŢII ŞI ALTE ADAOSURI UZUALE – PREDEFINITE
Nomenclatorul sporuri, indemnizaţii şi alte adaosuri uzuale - predefinite a fost modificat (structura nomenclatorului şi adăugare de elemente).
- Actualizarea nomenclatorului TEMEIURI SUSPENDARE
Nomenclatorul temeiuri suspendare a fost modificat (adăugare, redenumire şi eliminare temeiuri).
- Actualizarea nomenclatorului TEMEIURI ÎNCETARE
Nomenclatorul temeiuri încetare a fost modificat (modificare denumire temei).
- Actualizarea nomenclatorului TIPURI DE CONTRACTE DE MUNCĂ
Nomenclatorul tipuri de contracte de muncă a fost modificat (adăugare tipuri de contracte de muncă).
- Actualizarea nomenclatorului SALARIAŢI APATRIZI
Nomenclatorul salariaţi apatrizi a fost modificat (modificare tip apatrid).
- Actualizarea nomenclatorului AVIZE DE MUNCA
Nomenclatorul privind avizele de muncă înlocuieşte nomenclatorul de tipuri autorizaţii de muncă. Faţă de tipurile de autorizaţii de muncă din versiunile anterioare, care au fost preluate ca tipuri de avize de muncă, au fost adăugate unele tipuri noi şi altele au fost eliminate.
- TRANSFERUL INDIVIDUAL în cadrul sistemului bugetar în baza Legii nr. 153/2017
Începând cu versiunea curentă, prin funcţiunea «Transfer contracte », se pot înregistra atât operaţiuni de transfer de întreprindere în baza Legii nr. 67/2006, cât şi transferuri individuale în cadrul sistemului bugetar, în baza Legii nr. 153/2017, art. 32.
- DETAŞAREA TRANSNAŢIONALĂ
Începând cu versiunea curentă, restricţionarea modificării clauzelor contractelor detaşate se elimină. De asemenea, se elimină şi limita superioară a perioadei iniţiale de detaşare.
- Înregistrarea unui AL DOILEA CONTRACT CU NORMĂ ÎNTREAGĂ pentru un salariat care are deja un contract cu normă întreagă suspendat.
Începând cu versiunea curentă, pe durata suspendării unui contract cu normă întreagă, un salariat poate avea un alt contract cu normă întreagă activ.
VERSIUNEA 6.0.6 A APLICAŢIEI REVISAL CONFORM HOTĂRÂRII DE GUVERN NR. 500/2011 CU MODIFICĂRILE ȘI COMPLETĂRILE ULTERIOARE:
Începând cu data de 25 noiembrie 2016, Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor o versiune actualizată a aplicației Revisal pentru transmiterea registrului de evidenţă a salariaţilor în format electronic conform prevederilor HG nr. 500/2011 cu modificările şi completările ulterioare
Important! Versiunea 6.0.6 a aplicației Revisal poate fi instalată numai dacă există deja pe stația de lucru versiunea 6.0.4 sau 6.0.5 sau nu există nicio altă versiune de Revisal instalată anterior. Utilizatorii care au instalată versiunea 5.0.8 a aplicației, în mod obligatoriu, îşi vor instala mai întâi versiunea 6.0.5, după care vor putea instala versiunea 6.0.6.
- Revisal 6.0.6 (pentru Windows XP / Vista / 7 / 8 / 10)
- Răspunsuri la întrebări frecvente privind registrul - revizuit in data de 25.11.2016
Versiunea aplicației Revisal 6.0.6 cuprinde o serie de elemente noi, după cum urmează: completarea nomenclatorului temeiului de suspendare, actualizarea informațiilor disponibile în manualul de utilizare și adăugarea unor validări noi pentru zonele de salariați, mutare contracte, suspendare contracte și detașare contracte.
Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor un centru de suport tehnic, disponibil de luni până vineri în intervalul orar 09:00 – 18:00. Pentru suport tehnic sau sugestii referitoare la registrul în format electronic, puteţi transmite e-mail la adresasau puteţi apela ghidul interactiv la numărul de telefon 031.860.19.01.
VERSIUNEA 6.0.5 A APLICAŢIEI REVISAL CONFORM HOTĂRÂRII DE GUVERN NR. 500/2011 CU MODIFICĂRILE ȘI COMPLETĂRILE ULTERIOARE, CE CUPRINDE ACTUALIZĂRI ALE CODURILOR COR PÂNĂ LA DATA DE 05.11.2015, PRECUM ȘI O SERIE DE MODIFICĂRI DESCRISE MAI JOS:Începând cu data de 29 aprilie 2016, Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor o versiune actualizată a aplicației pentru transmiterea registrului de evidenţă a salariaţilor în format electronic conform prevederilor HG nr. 500/2011 cu modificările şi completările ulterioare
- Revisal 6.0.5 (pentru Windows XP / Vista / 7 / 8 / 10)
Versiunea actualizată a aplicației Revisal 6.0.5 cuprinde:
- Actualizarea nomenclatorului COR
Funcțiile/ocupaţiile contractelor individuale de muncă vor putea fi transmise folosind nomenclatorul COR compatibil ISCO 08, actualizat la nivelul Ordinului de modificare şi completare a Clasificării ocupaţiilor din România - nivel de ocupaţie emis de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice (OMMFPSPV) nr. 2196/05.11.2015. Începând cu versiunea curentă, funcțiile/ocupaţiile contractelor individuale de muncă vor putea fi transmise folosind atât COR compatibil ISCO 08 în conformitate cu prevederile OMMFPS nr. 1832/08.08.2011, cât şi ISCO 08 în conformitate cu prevederile OMMFPS de modificare şi completare a COR nr. 177/07.02.2012, 150/25.01.2013, 2176/14.10.2013, 190/14.02.2014, 433/20.03.2014, 1419/16.07.2014, 123/29.01.2015, 747/25.03.2015, 2196/05.11.2015 până la data de 1 august 2016. Ulterior acestei date, doar COR compatibil ISCO 08, actualizat la nivelul OMMFPSPV nr. 2196/05.11.2015 va fi acceptat pentru transmiterea registrului de salariați.
- Actualizarea nomenclatorului SIRUTA
Localităţile corespunzătoare adresei angajatorului şi salariaţilor vor putea fi transmise folosind nomenclatorul SIRUTA, actualizat la nivel de final an 2015.
Începând cu versiunea curentă, localităţile corespunzătoare adresei angajatorului şi salariaţilor vor putea fi transmise folosind atât nomenclatorul SIRUTA în versiunea actualizată la nivelul Legii 86/2010, cât şi pe cel adus la zi conform legislaţiei SIRUTA, cu ultima modificare introdusă prin Legea 214/2012 şi actualizat la nivel de final an 2015, corespunzător postării pe site-ul Institutului Naţional de Statistică (INS) a clasificării SIRUTA – versiunea SIRUTA_AN_2015.
- Introducerea posibilităţii de a înregistra un salariat apatrid
Începând cu versiunea curentă, vor putea fi înregistraţi salariaţi apatrizi. Un salariat apatrid poate să fie înregistrat cu drept de şedere în UE sau fără drept de şedere în UE. Pentru un salariat apatrid fără drept de şedere în UE trebuie înregistrate şi detaliile aferente unui salariat cu cetăţenie non UE.
- Cetăţenia unui salariat se va înregistra la nivel de ţară de apartenenţă
Începând cu versiunea curentă, cetăţenia unui salariat se va selecta direct la nivel de ţară de apartenenţă, asocierea categoriei (România, UE sau non-UE) făcându-se pe baza informaţiei privind ţara. Astfel, la completarea cetăţeniei salariatului, se va prezenta pentru selectare întregul nomenclator de naţionalităţi, cu valoarea "România" preselectată.
- Un salariat român se va putea înregistra şi cu act de identitate: alt tip de act identitate românesc
Pentru cetăţenii români cu domiciliul în străinătate care lucrează pentru un angajator român fără a avea un domiciliu pe teritoriul României, a fost adăugat ca element de identificare alt tip de act identitate românesc.
- Pentru un salariat, trebuie precizată ţara de domiciliu / reşedinţă
Începând cu versiunea curentă, trebuie precizata tara de domiciliu / reşedinţă a salariatului. Pentru selectarea tarii de domiciliu / reşedinţă, se va prezenta întregul nomenclator de naţionalităţi, cu valoarea "România" preselectată.
- Radiere salariat
Începand cu versiunea curentă, un salariat se poate radia. Radierea reprezintă ştergerea logică a unui salariat înregistrat eronat pentru un angajator. Un salariat se poate radia: dacă nu are înregistrat niciun contract sau dacă toate contractele sale au fost în prealabil radiate.
- Radiere contract
Începând cu versiunea curentă, un contract se poate radia. Radierea reprezintă ştergerea logică a unui contract înregistrat eronat pentru un salariat. Un contract se poate radia indiferent de starea în care se află.
- Nomenclator temeiuri de suspendare
Nomenclatorul temeiuri de suspendare a fost modificat (adaugări temeiuri, redenumiri temeiuri).
Notă: sunt reintegrate temeiurile „Concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani” (Codul muncii art. 51 al. 1 lit. b)) şi „Pe durata detaşării” (Codul muncii art. 52 al. 1 lit. d)), care fuseseră eliminate din Revisal v6.0.4
- Nomenclator temeiuri de încetare
Nomenclatorul temeiuri de încetare a fost modificat (adaugări temeiuri, redenumiri temeiuri, invalidare temei pentru actualizare încetare).
- Prelungire detaşare
Introducere funcţionalitate, pentru a permite prelungirea detaşării, după perioada iniţială de cel mult un an, cu câte 6 luni.
- Corecţie reactivare
Introducere funcţionalitate de corectare reactivare.
- Transfer contracte
Integrarea funcţionalităţii de transfer de întreprindere în condiţiile Legii nr. 67/2006.
- Schimbare loc de muncă
Schimbare loc de muncă la o altă entitate a angajatorului, cu o identitate fiscală diferită.
- Schimbare gestiune registru
Schimbarea unei entităţi a unei organizaţii care gestionează datele de registru privind unul sau mai multe contracte cu o altă entitate a aceleiaşi organizaţii.
Noua versiune a aplicaţiei Revisal răspunde numeroaselor solicitări venite din partea angajatorilor cu privire la greutățile întâmpinate în transmiterea registrului ca urmare a eliminării temeiului de suspendare „concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la împlinirea vârstei de 18 ani”, Codul muncii art. 51 alin. 1 lit. b) din Revisal v6.0.4, înlocuită de versiunea curentă, 6.0.5 .
Versiunea actualizată a aplicației Revisal 6.0.5 se poate instala direct peste aplicaţia v5.0.8 sau v6.0.4, fără a necesita alte menevre premergătoare, cu excepţia salvării bazei de date, care este recomandată în astfel de situaţii.
SPECIFICAŢIILE TEHNICE ALE REGISTRULUI CONFORM HOTĂRÂRII DE GUVERN NR. 500/2011 CU MODIFICĂRILE ȘI COMPLETĂRILE ULTERIOARE
Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor specificaţiile tehnice actualizate de completare a registrului general de evidenţă a salariaţilor aferente versiunilor 6.0.5 și 6.0.6 ale sistemului. Specificaţiile tehnice se adresează cu precădere angajatorilor care utilizează aplicaţii proprii de gestiune a salariaţilor, altele decât Revisal, şi detaliază structura registrului ce urmează a fi transmis, precum şi regulile de completare aferente fiecărui element:
- specificaţii tehnice versiune revizuită (24.11.2017) (format .pdf - Portable Document Format) - specificațiile sunt aferente versiunilor 6.0.5 și 6.0.6 ale aplicației Revisal
- reguli de completare versiune revizuită (09.12.2016) (arhivat în format .zip - 4 fişiere .xsd - XML Schema Definition)
Atenție! Începând cu data de 29 aprilie 2016, pentru depunerea registrului ce conține salariați cu cetățenia uneia dintre țările: Croația, Elveția, Islanda, Lichtenstein sau Norvegia, este necesară instalarea versiunii 6.0.5 a aplicației Revisal sau actualizarea aplicației proprii de gestiune a salariaților conform specificaţiilor tehnice revizuite la data 26.04.2016:
Până la conformarea integrală cu specificaţiile tehnice revizuite la data 26.04.2016, angajatorii care utilizează aplicaţii proprii de gestiune a salariaților şi care, în registrul pe care îl generează, au înregistrate situaţii de tipul celei de mai sus, vor aplica, în versiunea actuală a soluţiei proprii, una dintre următoarele soluţii:
1. eliminarea manuală, temporară, din fişierul .xml generat din aplicaţia proprie de evidenţă a structurii <Salariat> pentru salariaţii care au completată la cetăţenie una dintre ţările de mai sus; ulterior recomandăm validarea xml-ului utilizând aplicaţia Revisal versiunea 5.0.8 şi depunerea acestuia în sistemul ReGES, online sau la sediul inspectoratului teritorial de muncă în raza de activitate a căruia angajatorul îşi desfăşoară activitatea. În cazul în care pentru salariaţi având cetăţenia uneia dintre ţările enumerate mai sus sunt necesare modificări, se aplică varianta prezentată la punctul (2.) ;
2. instalarea versiunii 6.0.5 a aplicaţiei Revisal şi introducerea manuală a salariaţilor şi contractelor de muncă ale acestora pentru care există modificări. Introducerea acestora este necesar să fie realizată utilizând cu stricteţe aceiaşi identificatori pentru salariat (CNP), şi contract (număr şi dată contract) ca cei depuşi anterior în sistem. Ulterior efectuării modificărilor asupra contractelor de muncă, este necesar să se genereze registrul pentru transmiterea acestuia online sau la sediul inspectoratului teritorial de muncă în raza căruia angajatorul îşi are sediul.
OBȚINEREA PAROLEI PENTRU DEPUNEREA REGISTRULUI GENERAL DE EVIDENȚĂ A SALARIAȚILOR
Pentru a afla detalii cu privire la modalitatea de obținere a parolei, în vederea depunerii fișierului .rvs pe portalul online REGES, este necesar să consultați documentul "Solicitarea și obținerea parolei".
Aveți posibilitatea de a descărca în format word modelul de solicitare pentru obținerea parolei de aici.
Pentru suport tehnic şi sugestii referitoare la registrul în format electronic vă recomandăm să consulați ghidurile publicate în pagina https://www.inspectiamuncii.ro/reges. În cazul în care consultând documentația nu regăsiți răspunsul la întrebarea dumeavoastră, este necesar să vă adresați Inspectoratului Teritorial de Muncă din raza căruia aparțineți.
Versiunea 5.0.8 a aplicaţiei Revisal conform Hotărârii de Guvern nr. 500/2011 cu modificările și completările ulterioare.
În data de 10 noiembrie 2011 s-a publicat Hotărârea de Guvern nr. 1.105/2011 prin care se modifică prevederile Hotărârii de Guvern nr. 500/2011. Drept urmare, Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor versiunea actualizată a aplicaţiei informatice Revisal pentru înfiinţarea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor:
- Revisal 5.0.8 (pentru Windows XP / Vista / 7)
- Ghid de instalare şi utilizare (format .pdf - Portable Document Format)
- Răspunsuri la întrebări frecvente privind registrul - revizuit in data de 09.11.2016
Versiunea actualizată a aplicaţiei Revisal permite:
- introducerea şi actualizarea sporurilor salariale inclusiv în valoare procentuală, astfel cum sunt prevăzute în contractul individual de muncă;
- preluarea datelor aferente registrului din versiunea anterioară a aplicaţiei Revisal 5.0.6;
- actualizarea nomenclatorului COR conform clasificării compatibile ISCO 08, reglementată prin Ordinul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1832 din 6 iulie 2011 / Institutului Naţional de Statistică nr. 856 din 11 iulie 2011;
- generarea registrului ce urmează a fi transmis către inspectoratul teritorial de muncă;
- validarea registrului generat din aplicaţii proprii de gestiune a salariaţilor, altele decât Revisal, conform specificaţiilor tehnice de mai jos.
Specificaţiile tehnice ale registrului conform Hotărârii de Guvern nr. 1.105/2011 prin care sunt modificate prevederile Hotărârii de Guvern nr. 500/2011
Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor specificaţiile tehnice actualizate de completare a registrului general de evidenţă a salariaţilor. Specificaţiile tehnice se adresează angajatorilor care utilizează aplicaţii proprii de gestiune a salariaţilor, altele decât Revisal, şi detaliază structura registrului ce urmează a fi transmis, precum şi regulile de completare aferente fiecărui element:
- specificaţii tehnice versiune revizuită 06.12.2011(format .pdf - Portable Document Format)
- reguli de completare versiune revizuită 06.12.2011(arhivat în format .zip - 4 fişiere .xsd - XML Schema Definition)
Pentru suport tehnic şi sugestii referitoare la registrul în format electronic vă recomandăm să consulați ghidurile publicate în pagina https://www.inspectiamuncii.ro/reges. În cazul în care consultând documentația nu regăsiți răspunsul la întrebarea dumeavoastră, este necesar să vă adresați Inspectoratului Teritorial de Muncă din raza căruia aparțineți.
- Precizări referitoare la modificările aduse Hotărârii de Guvern nr. 500/2011 privind registrul
Informaţii în sprijinul angajatorilor privind întocmirea şi transmiterea registrului
Registrul se întocmeşte utilizând după caz aplicaţia Revisal sau aplicaţiile proprii ale angajatorilor pentru gestiunea salariaţilor, conform Hotarârii Guvernului nr. 500/2011, şi trebuie transmis către inspectoratul teritorial de muncă, conform Ordinului Ministrului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1.918/2011.
Pentru corecta informare şi utilizare vă indicăm să consultaţi prevederile Hotărârii Guvernului şi ale Ordinului menţionate, precum şi conţinutul următoarelor documente (format .pdf - Portable Document Format):
- Generarea registrului utilizând aplicaţia Revisal
- Transmiterea on-line a registrului
- Obţinerea parolei, modelul de solicitare
Transmiterea on-line a registrului se poate realiza accesând direct link-ul https://www.inspectiamuncii.ro/reges
În urma consultărilor publice, începând cu data de 15.08.2011, Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor versiunea nouă a aplicaţiei informatice Revisal pentru înfiinţarea şi completarea registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic, actualizată în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 500/2011 şi ale Ordinului Ministrului Muncii Familiei şi Protecţiei Sociale nr. 1.918/2011:
- Revisal 5.0.6 (pentru Windows XP / Vista / 7)
- Ghid de instalare şi utilizare (format .pdf - Portable Document Format)
Versiunea nouă a aplicaţiei Revisal permite:
- introducerea şi actualizarea datelor din registru în conformitate cu prevederile H.G. nr. 500/2011;
- preluarea datelor aferente registrului din versiunea anterioară a aplicaţiei Revisal, care trebuie să fie actualizată cu toate patch-urile publicate;
- generarea registrului ce urmează a fi transmis către inspectoratul teritorial de muncă;
- validarea registrului generat din aplicaţii proprii de gestiune a salariaţilor, altele decât Revisal, conform specificaţiilor tehnice de mai jos.
Specificaţiile tehnice ale registrului general de evidenţă a salariaţilor conform Hotărârii de Guvern nr. 500/2011
Inspecţia Muncii pune la dispoziţia angajatorilor specificaţiile actualizate de completare a registrului de evidenţă a salariaţilor în format electronic, aferente soluţiei tehnice adoptate în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 500/2011.
Specificaţiile tehnice se adresează angajatorilor care utilizează aplicaţii proprii de gestiune a salariaţilor, altele decât Revisal, şi detaliază structura registrului ce urmează a fi transmis, regulile de completare aferente fiecărui element, incluzând şi un exemplu de generare a registrului:
- specificaţii tehnice versiune revizuită 15.08.2011(format .pdf - Portable Document Format)
- reguli de completare versiune revizuită 15.08.2011(arhivat în format .zip - 4 fişiere .xsd - XML Schema Definition)
- exemplu versiune revizuită 15.08.2011(arhivat în format .zip)
Pentru suport tehnic şi sugestii referitoare la registrul în format electronic vă recomandăm să consultați ghidurile publicate în pagina https://www.inspectiamuncii.ro/reges. În cazul în care, consultând documentația, nu regăsiți răspunsul la întrebarea dumeavoastră, este necesar să vă adresați Inspectoratului Teritorial de Muncă din raza căruia aparțineți.