MASS-MEDIA
Înapoi

13.12.2023 - Sectoare de negociere colectivă

Ordinul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale nr.2311/2023, publicat recent în Monitorul Oficial, stabilește 58 de sectoare de activitate pentru negocierea colectivă și a codurilor CAEN aferente acestora, precum și procedura de încadrare în acestea a unităților, care are ca scop informarea părţilor participante la negocierea colectivă sectorială asupra opţiunii unei unităţi de încadrare într-un sector de negociere colectivă.

Încadrarea într-un anumit sector de negociere colectivă se face conform codului CAEN principal de activitate. Dacă activitatea unei companii este prezentă în mai multe sectoare de negociere colectivă, aceasta va putea solicita încadrarea în unul dintre aceste sectoare, în funcție de codul CAEN principal.

Încadrarea în sectorul de negociere colectivă solicitat se efectuează pe perioada de valabilitate a contractului colectiv de muncă, respectiv de la data înregistrării cererii, și se prelungește de drept dacă nu există o altă solicitare din partea angajatorului .

Reamintim că, potrivit prevederilor Legii nr. 367/2022  privind dialogul social, negocierea colectivă este obligatorie la nivelul unităţilor care au cel puţin 10 angajaţi/lucrători.

Această obligație nu înseamnă doar disponibilitatea privind negocierea, ci tot ceea ce ține de buna desfășurare a negocierilor (elementele prevăzute de art. 98 din lege), inclusiv  aspecte care vizează dreptul angajaților/lucrătorilor de a înființa un sindicat ori de a-și alege reprezentanții.

În conformitate cu dispozițiile actului normativ, inițiativa negocierii colective aparține oricăruia dintre partenerii sociali, dar asta nu elimină obligația angajatorului în această privință, care își poate anunța intenția de a negocia colectiv, prin mijloacele de comunicare stabilite în regulamentul intern.

Angajatorii vor informa angajații/lucrătorii din unitate cu privire la obligația de a iniția negocierea colectivă și vor preciza cele două variante posibile pentru a începe negocierea, respectiv înființarea unei organizații sindicale sau dreptul de a se înscrie într-un sindicat înființat la nivelul sectorului de negociere ori posibilitatea de a-și alege reprezentanți.

La finalizarea negocierii, contractul colectiv de muncă se încheie pe o perioadă determinată, cuprinsă  între 12  şi  24 de luni, cu posibilitatea prelungirii prin acordul părților, o singură dată, cu cel mult 12 luni.

Contractele colective de muncă la nivel de unitate şi actele adiţionale la acestea se încheie în formă scrisă, se depun şi se înregistrează  la inspectoratul teritorial de muncă din raza sediului angajatorului.

Luminița Elena Nemeș                                                          Mariana Pop

Inspector șef                                                                       Consilier CCRP