Munca de noapte reprezintă o formă de organizare a muncii care implică desfășurarea activității de către salariați în intervalul orar 22:00 – 6:00. Această modalitate de lucru poate avea consecințe asupra sănătății și securității în muncă, dar și asupra vieții familiale și sociale a lucrătorilor. „Studiile au demonstrat faptul că organismul uman este mai sensibil noaptea la perturbațiile de mediu și la anumite forme solicitante de organizare a muncii și că perioadele lungi de muncă de noapte pot afecta sănătatea lucrătorilor și pot periclita securitatea la locul de muncă” potrivit considerentelor care au stat la baza adoptării Directivei 2003/88/CE.

Codul muncii prevede dispoziții mai favorabile în cazul celor care prestează activitate de noapte, conform recomandărilor  Directivei. Pentru a beneficia de aceste drepturi este obligatorie identificarea condițiilor în care un salariat intră sau nu în categoria salariatului de noapte, așa cum este el definit de art. 125 alin (2) din Codul muncii.

Potrivit legii, această categorie include salariatul al cărui program de lucru include cel puțin trei ore în intervalul 22:00 – 6:00 sau cel puțin 30% din timpul său lunar de lucru. Așadar, sunt două situații, prima referitoare la timpul zilnic de muncă și a doua privind timpul lunar, iar oricare dintre cele două limite este atinsă, salariatul este considerat „de noapte”.

Prin excepție de la prevederile Codului muncii, art. 3 alin. (1) lit.  i) din HG 38/2008 privind organizarea timpului de muncă al persoanelor care efectuează activități mobile de transport rutier, stabilește că timpul de noapte reprezintă o perioadă de cel puțin 4 ore, cuprinsă între orele 00,00 și 07,00.

Pentru compensarea muncii de noapte, legea stabilește două modalități, astfel: salariatul de noapte beneficiază fie de program de lucru redus cu o oră față de durata normală a zilei de muncă, pentru zilele în care efectuează cel puțin 3 ore de muncă de noapte, fără ca aceasta să ducă la scăderea salariului de bază, fie de un spor pentru munca prestată în timpul nopții de 25% din salariul de bază.

Deși legiuitorul permite părților, în funcție de specificul activității, să stabilească care modalitate de compensare o aplică, prin raportare la scopul Directivei și la prevederile din Codul Muncii, este de preferat ca programul de lucru să fie diminuat, asigurându-se astfel salariaților un nivel superior de protecție, iar în acest caz nu se acordă  spor pentru munca de noapte.

Un alt aspect prevăzut în Codul Muncii prin transpunerea Directivei, se referă la durata normală a timpului de lucru care, pentru salariatul de noapte, nu poate depăși o medie de 8 ore pe zi, calculată pe o perioadă de referință de maximum 3 luni calendaristice, cu respectarea prevederilor legale cu privire la repausul săptămânal. De asemenea, în cazul salariaţilor de noapte a căror activitate se desfășoară în condiții speciale sau deosebite de muncă, durata normală a timpului de lucru nu poate depăşi 8 ore pe parcursul oricărei perioade de 24 de ore.

Important! Salariaţii care urmează să desfăşoare muncă de noapte vor fi supuşi unui examen medical gratuit înainte de începerea activităţii şi, după aceea, periodic, iar pe baza fișei de identificare a factorilor de risc profesional, medicul de medicina muncii se va pronunța cu privire la aptitudinea lucrătorului de a presta activitate de noapte.

În cazul în care medicul specialist care a considerat inițial că lucrătorul este apt pentru prestarea activității pe timpul nopții, identifică ulterior probleme de sănătate care au legătură cu munca de noapte,  angajatorul va lua măsuri pentru a trece lucrătorul în cauză la o muncă de zi pentru care este apt.

Există categorii de persoane care pot lucra doar în timpul zilei. Aici se încadrează tinerii care nu au împlinit vârsta de 18 ani, în privința cărora legea prevede interdicția de a  desfășura activități profesionale pe timp de noapte, adică în intervalul 22:00-6:00.

O categorie aparte o reprezintă femeile gravide, lăuze, cele care alăptează şi, mai nou, persoana singură din familia monoparentală (părinte singur) care pot presta muncă de noapte, însă numai cu acordul lor și doar în situația în care medicul constată că nu le este pusă în pericol sănătatea .

De reținut ! Angajatorii care utilizează în mod frecvent muncă de noapte au obligația de a aduce la cunoștința inspectoratelor teritoriale de muncă acest fapt. Modelul informării este afişat, în format editabil,  pe site-ul instituției la adresa www.itmsalaj la secțiunea Formulare tip.

 

 

Luminița Elena Nemeș                                                        

Inspector șef                         

 

Mariana Pop

Consilier CCRP