Sectorul economic este în continuă evoluție, fiind susținut de multiple elemente  care contribuie la eficiența acestuia, avansul tehnologic fiind unul dintre acestea. Pe de altă parte, forța de muncă rămâne foarte importantă deoarece o parte din competențele unei persoane sunt greu de înlocuit, iar automatizarea își are limitele ei.

Lucrătorii, atât cei calificați cât și cei necalificați, sunt elemente esențiale în funcționarea sistemului, aducând un aport deosebit în asigurarea unui flux de producție continuu și calitativ.

Importanța muncitorilor necalificați se datorează impactului semnificativ pe care aceștia îl au asupra funcționării optime a diferitelor sectoare economice, ei reprezentând o pondere importantă a forței de muncă.

Concret, un muncitor necalificat este o persoană care nu deține o calificare specifică. Acest lucru înseamnă că nu a absolvit nicio formă de învățământ profesional sau postliceal, și nici nu a urmat un curs de calificare în domeniul în care activează. Muncă necalificată nu înseamnă fără studii , ci lipsa unei calificări în domeniul respectiv.

Pe de altă parte, există persoane care dețin o calificare într-un anumit domeniu dar care lucrează în alt domeniu în care nu au calificare, fiind astfel considerați necalificați pe postul pe care activează. Cauzele pot fi dificultatea în găsirea unui loc de muncă în domeniul în care dețin o specializare, nepotrivirea între studiile absolvite și abilitățile și interesele personale, sau alegerea de a lucra în alt sector din diverse motive, precum salariul mai mare, condiții de muncă mai bune sau oportunități de promovare.

Deficitul de forță de muncă, în special de lucrători calificați în activitățile industriale, și ignorarea dispozițiilor legale conduc la situații în care angajatorii încadrează persoane ca „muncitor necalificat”, potrivit  contractului de muncă, iar în fișa postului sunt prevăzute sarcini și atribuții specifice unor ocupații pentru care sunt necesare studii sau calificări de specialitate.

În aceste cazuri este vorba  de încălcarea atât a normelor de sănătate și securitate în muncă cât a celor privind relația de muncă.

Legea prevede că pentru angajarea într-o funcție conform Clasificării Ocupațiilor din România (COR) este necesară o anumită formare profesională pentru desfășurarea activității respective, dobândită fie în cadrul învățământului, prin sistemul național de învățământ, fie prin programe de formare profesională în cadrul sistemului de formare profesională a adulților, conform OG 129/2000.

Muncitorii necalificați pot avea ocupații care nu necesită calificare, cum sunt cele prevăzute în grupa majoră 9. Conform definiției COR, muncitorii necalificați execută sarcini simple și de rutină, care necesită folosirea uneltelor manuale și depunerea unui efort fizic considerabil.

Pentru a putea încadra o  persoană pe una dintre ocupațiile aferente muncitorilor necalificați, acestea trebuie să se regăsească în mod corespunzător în statul de funcții al unității.

Primul aspect pe care un angajator trebuie să-l urmărească este corelarea funcției/ocupației cu Clasificarea Ocupațiilor din România (COR)  cu sarcinile și atribuțiile din fișa postului, pentru că, în ansamblu, acestea alcătuiesc „felul muncii”, un element esențial al contractului individual de muncă, iar modificarea acestuia  presupune acordul părților concretizat printr-un act adițional.

Al doilea aspect, la fel de important, este în legătură cu securitatea și sănătatea lucrătorilor, respectiv cu evaluarea riscurilor specifice activității desfășurate și locului de muncă, urmată de măsurile de protecție și de o instruire corespunzătoare.

Situația în care un salariat încheie un contract de muncă în care „felul muncii” este, generic, „muncitor necalificat” iar în realitate fișa postului cuprinde activități specifice unor ocupații care, pe lângă activitățile specifice diferite, presupun și riscuri diferite este evident că nu se încadrează în limitele legale, lucrătorul respectiv prestând, în realitate, o activitate care nu este specifică postului pe care, formal, îl ocupă, iar de aici cresc și riscurile în privința securității și sănătății sale.

Ca urmare, un lucrător care nu deține calificările corespunzătoare se poate accidenta la locul de muncă, iar atunci când nu există nici o instruire corespunzătoare privind securitatea și sănătatea la locul de muncă, acest risc crește.

În consecință, în cazul unui accident de muncă al unui muncitor necalificat,  angajatorul este în  răspunzător de producerea lui,  întrucât a încredințat  sarcini unei persoane care nu era pregătită profesional pentru o asemenea muncă.

 

 

Luminița Elena Nemeș                                                         

Inspector șef       

 

Mariana Pop

Consilier CCRP