MASS-MEDIA
Înapoi

Activitatea de control desfăşurată de ITM Argeş în perioada 01-16 aprilie 2021, cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Controalele s-au desfășurat împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș  și ai Inspectoratului de Poliție al Județului Argeș și  au urmărit, în principal, verificarea respectării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, ale Legii nr. 319/2006 privind securitatea și sănătatea în muncă, precum și dispozițiile Codului muncii.

 

In acest scop, au fost efectuate un număr de 78 de  controale, au fost aplicate  56 de sancțiuni,  din care 27 avertismente și 29 amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 32.900  lei. 

 

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe:

 - comerț, alimentație publică, panificație, spălătorii auto, restaurante și cafenele.

 

Principalele deficienţele constatate în urma controalelor:

- nerespectarea de către operatorii economici a măsurilor stabilite prin art. 5 alin.(3) lit.f) din Legea nr. 55/2020 , referitoare la desfășurarea activității acestora;

- depășirea de către operatorii economici a  capacitatății maxime a spațiului destinat funcționării și desfășurării activității;

- nerespectarea de către operatorii economici a măsurilor stabilite prin art. 5 alin.(3) lit.f) din Legea nr. 55/2020 , referitoare la suspendarea temporară a activității.

 

 

 

 

 

 Ion Samoilă,                                            

 Inspector Șef                                          

 

 

 

 

                              

Isabela Stancea,

Inspector de muncă