Munca la negru

Ce inseamna MUNCA NEDECLARATA ("munca la negru") ? 

          Munca nedeclarată reprezintă:
          - a) primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel                    târziu în ziua anterioară începerii activităţii;

          - b) primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în                        registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii;
 

           - c) primirea la muncă a unui salariat în perioada în care acesta are contractul individual de muncă suspendat;

           - d) primirea la muncă a unui salariat în afara programului de lucru stabilit în cadrul contractelor individuale de                     muncă cu timp parţial.

Dezavantaje pentru salariat

Angajatorii platesc salarii mici, de multe ori sub nivelul minim pe economie si sub nivelul cuvenit pentru vechimea, pregatirea si timpul lucrat de cel in cauza; Angajatii nu beneficiaza de urmatoarele drepturi; Vechime in munca si in specialitate; Pensie de boala si de limita de varsta, ajutoare de boala, de deces, indemnizatie de boala; Indemnizatie de somaj, asigurare de sanatate etc.; Persoanele care presteaza "munca la negru"; Nu primesc salariul regulat, la date fixe; Nu primesc sporuri cuvenite vechimii, de toxicitate, de conditii de munca grele si periculoase; Nu au un program de lucru normal; Nu primesc indemnizatii de somaj si plati compensatorii in caz de concedieri; Nu beneficiaza de spitalizare gratuita; Nu primesc medicamente compensate; Nu primesc nici concediu de odihna si nici concediu pentru ingrijirea copilului pana la varsta de 2 ani; Nu are acces pe piata creditelor bancare; Nu poate primi tichete de masa. 

Dezavantaje pentru angajator 

Nu poate avea un control legal asupra salariatului sau; Nu beneficiaza de subventii din partea statului pentru angajarea anumitor categorii de persoane; Persoanele angajate fara forme legale, pot produce pagube la locul de munca fara a putea fi trasi la raspundere civil sau penal; Inasprirea sanctiunilor contraventionale precum si raspunderea penala;

Cine castiga de pe urma muncii la negru? 

Angajatorul - acesta plateste astfel salarii mai mici, de multe ori sub nivelul minim pe economie.

Cine pierde? 

In primul rand angajatul, firmele din domeniul de activitate al angajatorului datorita diferentei de costuri cu forta de munca si apoi statul. Persoanele aflate in aceasta situatie au numai de pierdut, fiindu-le afectate pensia, siguranta materiala a familiei si nu in ultimul rand sanatatea.

Ce e de facut ? Formular de sesizare/petitie 

Intocmiti o sesizare/petitie adresata Inspectoratului Teritorial de Munca , care sa contina descrierea situatiei celui in cauza sau chiar a altora. Mentionam ca salariatii Inspectoratului Teritorial de Munca sunt obligati prin lege sa pastreze secreta identitatea celor care sesizeaza.
 Formular Sesizare/Petitie catre Inspectoratul Teritorial de Munca 
Completati formularul de mai sus cu toate datele pe care le detineti. 

Modalitati de transmitere a sesizarii/petitiei catre Inspectoratul Teritorial de Munca 

- Prin e-mail la adresa itmsatumare@itmsatumare.ro
- Prin fax la secretariatul institutiei 0261-761460
- Prin prezentarea la registratura inspectoratului
- Prin posta 

Termene de solutionare a sesizarii/petitiei 

Conform O.G. nr. 27/2002 modificata, autoritatile si institutiile publice sesizate au obligatia sa comunice petitionarului, in termen de 30 de zile de la data inregistrarii petitiei, raspunsul, indiferent daca solutia este favorabila sau nefavorabila.
In situatia in care aspectele sesizate prin petitie necesita o cercetare mai amanuntita, conducatorul autoritatii sau institutiei publice poate prelungi termenul initial de 30 zile cu cel mult 15 zile. 
Mentionam ca in perioada termenelor legale veti primi un raspuns oficial din partea Inspectoratului Teritorial de Munca asupra celor sesizate de dv. 

Sanctiuni aplicabile angajatorului 

Conform Codului Muncii, art.260, alin.1), lit e), primirea la munca a pana la 5 persoane fara incheierea unui contract individual de munca, se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoana identificata. 

Raspunderea penala a angajatorului 

Conform Codului Muncii, art.264, alin.3) constituie infractiune si se sanctioneaza cu inchisoare de la unu la 2 ani sau cu amenda penala primirea la munca a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetatenia acestora, fara incheierea unui contract individual de munca