Inspectoratul Teritorial de Muncă Maramureş Plata drepturilor băneşti
În afara termenului de salariu mai sunt utilizaţi şi termeni ca, retribuţie şi remuneraţie, precum şi cel de indemnizaţie, echivalentul salariului demnitarilor aleşi sau numiţi.
Dreptul la salariu este considerat corolarul dreptului la muncă, fiind adoptat prin Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi prin Convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii.
Salariul, indiferent de denumirea sa – retribuţie, indemnizaţie, remuneraţie – reprezintă suma de bani dată de angajator salariatului în temeiul unui contract individual de muncă pentru munca efectuată ori pentru serviciile îndeplinite.
Salariul reprezintă obiect, dar şi cauză a contractului individual de muncă. Este obiect deoarece el constituie contraprestaţia pentru munca prestată şi este cauză pentru că, în vederea obţinerii lui persoana fizică s-a încadrat în muncă.
Salariul cuprinde salariul de bază, indemnizaţiile, sporurile, precum şi alte adaosuri şi se plăteşte înaintea oricăror alte obligaţii băneşti ale angajatorilor.
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător programului normal de muncă, se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, după consultarea sindicatelor şi a patronatelor. În cazul în care programul normal de muncă este, potrivit legii, mai mic de 8 ore zilnic, salariul de bază minim brut orar se calculează prin raportarea salariului de bază minim brut pe ţară la numărul mediu de ore lunar potrivit programului legal de lucru aprobat.
Noţiunea de salariu minim a fost adoptată pentru prima data în urma sesiuni cu numărul 168 de la Geneva din anul 1967 a Consiliului de administraţie a Organizaţiei Internaţionale a Muncii. În urma acestei întâlniri, a fost stabilit că – nivelul de remuneraţie sub care nu se poate coborâ în nici un fel, nici în drept şi nici în fapt, indiferent de cum ar fi modul său de calcul, este salariul care în fiecare ţară are forţa legii….. .
Angajatorul nu poate negocia şi stabili salarii de bază prin contractul individual de muncă sub salariul de bază minim brut orar pe ţară.
Până la data de 30.06.2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată a fost stabilit la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră.
Începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se stabileşte la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.
Pentru personalul din sectorul bugetar, nivelul salariului de bază, potrivit încadrării, nu poate fi inferior nivelului salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată.
Angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară. Pentru salariaţii cărora angajatorul, conform contractului colectiv sau individual de muncă, le asigură hrană, cazare sau alte facilităţi, suma în bani cuvenită pentru munca prestată nu poate fi mai mică decât salariul minim brut pe ţară prevăzut de lege.
Stabilirea, pentru personalul încadrat prin încheierea unui contract individual de muncă, de salarii de bază sub nivelul celui prevăzut de lege, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 1.000 lei la 2.000 lei.
Salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă. Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.
În caz de nerespectare a obligaţiilor asumate prin contractul individual de muncă, salariatul poate să solicite instanţei de judecată, obligarea angajatorului la plata sumelor restante datorate.(Curtea de Apel Galaţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, Dec. nr. 20/R/2007 şi 21/R/2007).
Plata salariului se dovedeşte prin semnarea statelor de plată, precum şi prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plăţii către salariatul îndreptăţit.
Nici o reţinere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor şi condiţiilor prevăzute de lege.
Reţinerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă şi exigibilă şi a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă.
Aceste dispoziţii prevăzute în Codul muncii, au fost atacate la Curtea Constituţională, sub pretextul că încalcă dispoziţiile art. 135 alin. 2 din Constituţie privind libertatea contractuală.
Curtea Constituţională prin Decizia nr. 24/2003 , a respins cerearea ca nefondată, motivând faptul că în conformitate cu prevederile constituţionale, singura instituţie care înfăptuieşte justiţia în numele legii, este instanţa de judecată, sens în care răspunderea patrimonială pentru daune se impune să se stabilească printr-o hotărâre judecătorească.
Aceste dispoziţii sunt în consens cu prevderile Convenţiei Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind protecţia salariatului nr. 95/1949, convenţie ratificată de România încă din anul 1973.
Acceptarea fără rezerve a unei părţi din drepturile salariale sau semnarea actelor de plată în astfel de situaţii nu poate avea semnificaţia unei renunţări din partea salariatului la drepturile salariale ce i se cuvin în integralitatea lor, potrivit dispoziţiilor legale sau contractuale.
Dreptul la acţiune cu privire la drepturile salariale, precum şi cu privire la daunele rezultate din neexecutarea în totalitate sau în parte a obligaţiilor privind plata salariilor se prescrie în termen de 3 ani de la data la care drepturile respective erau datorate.
Jurisdicţia muncii are ca obiect soluţionarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă, precum şi a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali.
Având în vedere activitatea practică din cadrul instituţiei şi analizând numărul mare de reclamaţii depuse la Inspectoraul Teritorial de Muncă Maramureş, având ca obiect plata drepturilor băneşti, este bine de precizat că, recuperarea drepturilor băneşti, datorate de angajator salariaţilor, exced cadrului de competenţă al inspectoratelor teritoriale de muncă în situaţia în care contractul individual de muncă a încetat.
Soluţionarea conflictelor de muncă, care au ca obiect recuperarea drepturilor băneşti, conform dispoziţilor art. 269 din Codul muncii, coroborat cu dispoziţiile art. 208 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, se soluţionează de către instanţele de judecată.
Salariul şi norma de muncă, constituie împreună cu obligaţiile sale de serviciu cuprinse în fişa postului, suportul de la care pleacă angajatorul în stabilirea obiectivelor de performanţă individuală.
În toate situaţiile în care norma de muncă asigură, un grad complet de ocupare a timpului de muncă, dar, conduce la o solicitare excesivă a salariatului sau, norma de muncă nu corespunde condiţilor pentru care a fost elaborată, obligatoriu norma de muncă va fi revizuită. În situaţia în care nu se poate ajunge la un acord, părţile pot solicita o expetiză tehnică.
Practica judiciară, vine şi stabileşte că, revizuirea respectiv stabilirea unor norme noi, nu poate duce la diminuarea salariului de bază din cuprinsul contractului individual de muncă.
În acestă situaţie, angajtorului îi revine obligaţia de a stabili îndatoririle lunare ale salariatului, iar situaţia în care aceste îndatoriri nu au fost realizate, nu îl exonerează de obligaţia de plată lunară a salariului.
În cazul în care salariatul este prezent la lucru, în cadrul programului, dar nu poate să îşi desfăşoare activitatea din motive neimputabile acestuia, cu excepţia grevei, angajatorul este obligat să garanteze în plată un salariu brut lunar cel puţin egal cu salariul de bază minim brut pe ţară.