Inspectoratul Teritorial de Muncă Caraş-Severin 
*** actualizată la data de 14.03.2013***
RĂSPUNDEREA PATRIMONIALĂ
Accidentul de muncă este, potrivit dispozițiilor art. 5 litera g) din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă, vătămarea violentă a organismului, precum și intoxicația acută profesională, care au loc în timpul procesului de muncă sau în îndeplinirea îndatoririlor de serviciu și care provoacă incapacitate temporară de muncă de cel puțin 3 zile calendaristice, invaliditate ori deces. În măsura în care accidentul de muncă s-a produs ca urmare a conduitei angajatorului, care nu și-a îndeplinit obligațiile impuse de lege pentru asigurarea sănătății și securității în muncă, poate fi antrenată răspunderea patrimonială a acestuia, cu îndeplinirea anumitor condiții.
Definiția legală de la art. 5 litera g) se completează și cu prevederile cuprinse în art. 30 din același act normativ, care enumeră diferite categorii de accidente ce se circumscriu noțiunii de „accident de muncă”.
Boala profesională este, potrivit dispozițiilor art. 5 litera h) din Legea nr. 319/2006, afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de agenţi nocivi fizici, chimici ori biologici caracteristici locului de muncă, precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului, în procesul de muncă.
Cu privire la răspunderea patrimonială a angajatorului pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în contextul reglementărilor actuale, aceasta se întemeiază pe art. 253 din Codul muncii coroborat cu art. 44 din Legea nr. 319/2006 a securității și sănătății în muncă. Astfel, potrivit art. 253 Codul muncii: Angajatorul este obligat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, să îl despăgubească pe salariat în situația în care acesta a suferit un prejudiciu material sau moral din culpa angajatorului în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul . De asemena, conform prevederilor art. 44 din Legea nr. 319/2006: Angajatorii răspund patrimonial, potrivit legii civile, pentru prejudiciile cauzate victimelor accidentelor de muncă sau bolilor profesionale, în măsura în care daunele nu sunt acoperite integral prin prestațiile asigurărilor sociale de stat.
Legea nr. 319/2006 s-a aliniat așadar reglementării răspunderii patrimoniale a angajatorului statornicită de art. 253 din Codul muncii. Ambele reglementări constituie un tot unitar — respectiv dreptul comun în materie. Juridic, răspunderea patrimonială a angajatorului reglementată de Legea nr. 319/2006 este una și aceeași cu răspunderea patrimonială reglementată de Codul muncii.
Astfel, în situația în care un salariat a suferit, din culpa angajatorului, un prejudiciu material sau moral în procesul executării contractului individual de muncâ (respectiv în timpul îndeplinirii obligațiilor de serviciu sau în legătură cu serviciul), art. 253 alin. 1 din Codul muncii stabilește câ angajatorul este obligat să îl despăgubească pe salariat, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale.
Angajarea răspunderii angajatorului pentru prejudiciile materiale sau morale cauzate salariaților săi implică întrunirea cumulativă a următoarelor condiții:
a) Să existe fapta ilicită a angajatorului (fie în mod direct a acestuia, atunci când angajatorul este persoană fizică, fie, în cazul angajatorului - persoană jundicâ, fapta ilicită să fi fost săvârșită de câtre organele de conducere ale acestuia sau de către oricare salariat, în calitate de prepus al persoanei juridice respective).
b) Salariatul să fi suferit un prejudiciu material și/sau moral în timpul îndeplinirii obligațiilor sale de serviciu sau în legătură cu serviciul. Prejudiciul material pe care este obligat să îl acopere angajatorul cuprinde atât paguba efectiv produsă, cât și beneficiul nerealizat.
c) Între fapta ilicită a angajatorului și prejudiciul suferit de către salariat să existe un raport de cauzalitate.
RĂSPUNDEREA CONTRAVENȚIONALĂ
Legea nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată
ART. 23
(1) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei:
a) împiedicarea în orice mod a inspectorilor de muncă să exercite, total sau parţial, controlul ori să efectueze cercetarea evenimentelor potrivit prevederilor legale prin orice acţiune sau inacţiune a conducătorului unităţii, a reprezentantului legal, a unui angajat, prepus ori a altei persoane aflate în locaţiile supuse controlului, inclusiv refuzul persoanei găsite la locul de muncă de a completa fişa de identificare sau de a da informaţii despre evenimentul cercetat;
b) neîndeplinirea sau îndeplinirea parţială de către entitatea controlată a măsurilor dispuse de inspectorul de muncă, la termenele stabilite de acesta;
c) nerespectarea de către conducătorul unităţii, reprezentantul legal al acestuia, angajaţi, prepuşi sau alte persoane aflate în locaţiile supuse controlului a obligaţiei de a pune la dispoziţia inspectorilor de muncă, în termenul stabilit de aceştia, documentele şi informaţiile solicitate, necesare controlului ori cercetării evenimentelor.
(2) Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) se fac de către inspectorii de muncă.
ART. 24
(1) Contravenientul poate achita pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute la art. 23 alin. (1), inspectorul de muncă făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal.
(2) Contravenţiilor prevăzute la art. 23 alin. (1) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 25
Inspectorii de muncă sunt competenţi să constate şi să sancţioneze toate faptele care, potrivit legii, constituie contravenţii şi pentru care se prevede că agentul constatator face parte din personalul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, al direcţiilor de muncă şi protecţie socială*) şi al inspectoratelor teritoriale de muncă.
Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă
ART. 39
(1) Constituie contravenţii faptele săvârşite de angajatorii aflaţi în una dintre situaţiile prevăzute de prezenta lege.
(2) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 13 lit. b), c), p) şi r):
ART. 13
În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:
b) să întocmească un plan de prevenire şi protecţie compus din măsuri tehnice, sanitare, organizatorice şi de altă natură, bazat pe evaluarea riscurilor, pe care să îl aplice corespunzător condiţiilor de muncă specifice unităţii;
c) să obţină autorizaţia de funcţionare din punctul de vedere al securităţii şi sănătăţii în muncă, înainte de începerea oricărei activităţi, conform prevederilor legale;
p) să nu modifice starea de fapt rezultată din producerea unui accident mortal sau colectiv, în afară de cazurile în care menţinerea acestei stări ar genera alte accidente ori ar periclita viata accidentatilor şi a altor persoane;
r) să asigure echipamente individuale de protecţie;
(3) Abrogat
(4) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 4.000 lei la 8.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. a) şi b), art. 13 lit. a), d)-f), h)-m) şi o), art. 20, art. 29 alin. (1) lit. a) şi ale art. 32 alin. (2).
ART. 12
(1) Angajatorul are următoarele obligaţii:
a) să realizeze şi să fie în posesia unei evaluări a riscurilor pentru securitatea şi sănătatea în muncă, inclusiv pentru acele grupuri sensibile la riscuri specifice;
b) să decidă asupra măsurilor de protecţie care trebuie luate şi, după caz, asupra echipamentului de protecţie care trebuie utilizat;
ART. 13
În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:
a) să adopte, din faza de cercetare, proiectare şi execuţie a construcţiilor, a echipamentelor de muncă, precum şi de elaborare a tehnologiilor de fabricaţie, soluţii conforme prevederilor legale în vigoare privind securitatea şi sănătatea în muncă, prin a căror aplicare să fie eliminate sau diminuate riscurile de accidentare şi de imbolnavire profesională a lucrătorilor;
d) să stabilească pentru lucrători, prin fişa postului, atribuţiile şi răspunderile ce le revin în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, corespunzător funcţiilor exercitate;
e) să elaboreze instrucţiuni proprii, în spiritul prezentei legi, pentru completarea şi/sau aplicarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă, ţinând seama de particularităţile activităţilor şi ale locurilor de muncă aflate în responsabilitatea lor;
f) să asigure şi să controleze cunoaşterea şi aplicarea de către toţi lucrătorii a măsurilor prevăzute în planul de prevenire şi de protecţie stabilit, precum şi a prevederilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, prin lucrătorii desemnaţi, prin propria competenta sau prin servicii externe;
h) să asigure informarea fiecărei persoane, anterior angajării în muncă, asupra riscurilor la care aceasta este expusă la locul de muncă, precum şi asupra măsurilor de prevenire şi de protecţie necesare;
i) să ia măsuri pentru autorizarea exercitării meseriilor şi a profesiilor prevăzute de legislaţia specifică;
j) să angajeze numai persoane care, în urma examenului medical şi, după caz, a testarii psihologice a aptitudinilor, corespund sarcinii de muncă pe care urmează să o execute şi să asigure controlul medical periodic şi, după caz, controlul psihologic periodic, ulterior angajării;
k) să ţină evidenta zonelor cu risc ridicat şi specific prevăzute la art. 7 alin. (4) lit. e);
l) să asigure funcţionarea permanenta şi corecta a sistemelor şi dispozitivelor de protecţie, a aparaturii de măsura şi control, precum şi a instalaţiilor de captare, reţinere şi neutralizare a substanţelor nocive degajate în desfăşurarea proceselor tehnologice;
m) să prezinte documentele şi să dea relaţiile solicitate de inspectorii de muncă în timpul controlului sau al efectuării cercetării evenimentelor;
o) să desemneze, la solicitarea inspectorului de muncă, lucrătorii care să participe la efectuarea controlului sau la cercetarea evenimentelor;
ART. 20
(1) Angajatorul trebuie să asigure condiţii pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficienta şi adecvată în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, în special sub formă de informaţii şi instrucţiuni de lucru, specifice locului de muncă şi postului sau:
a) la angajare;
b) la schimbarea locului de muncă sau la transfer;
c) la introducerea unui nou echipament de muncă sau a unor modificări ale echipamentului existent;
d) la introducerea oricărei noi tehnologii sau proceduri de lucru;
e) la executarea unor lucrări speciale.
(2) Instruirea prevăzută la alin. (1) trebuie să fie:
a) adaptată evoluţiei riscurilor sau apariţiei unor noi riscuri;
b) periodică şi ori de câte ori este necesar.
(3) Angajatorul se va asigura că lucrătorii din întreprinderi şi/sau unităţi din exterior, care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau unitatea proprie, au primit instrucţiuni adecvate referitoare la riscurile legate de securitate şi sănătate în muncă, pe durata desfăşurării activităţilor.
(4) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă au dreptul la instruire corespunzătoare.
ART. 29
(1) Cercetarea evenimentelor este obligatorie şi se efectuează după cum urmează:
a) de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă;
ART. 32
(2) Accidentul de muncă înregistrat de angajator se raportează de către acesta la inspectoratul teritorial de muncă, precum şi la asigurator, potrivit legii.
(5) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 3.500 lei la 7.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 7 alin. (4)-(6), art. 8, art. 11 alin. (1) şi (3), art. 13 lit. q) şi s) şi ale art. 27 alin. (1) lit. a) şi b).
ART. 7
(4) Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, ţinând seama de natura activităţilor din întreprindere şi/sau unitate, angajatorul are obligaţia:
a) să evalueze riscurile pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, inclusiv la alegerea echipamentelor de muncă, a substanţelor sau preparatelor chimice utilizate şi la amenajarea locurilor de muncă;
b) ca, ulterior evaluării prevăzute la lit. a) şi dacă este necesar, măsurile de prevenire, precum şi metodele de lucru şi de producţie aplicate de către angajator să asigure îmbunătăţirea nivelului securităţii şi al protecţiei sănătăţii lucrătorilor şi să fie integrate în ansamblul activităţilor întreprinderii şi/sau unităţii respective şi la toate nivelurile ierarhice;
c) să ia în considerare capacitatile lucrătorului în ceea ce priveşte securitatea şi sănătatea în muncă, atunci când îi încredinţează sarcini;
d) să asigure ca planificarea şi introducerea de noi tehnologii să facă obiectul consultărilor cu lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora în ceea ce priveşte consecinţele asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, determinate de alegerea echipamentelor, de condiţiile şi mediul de muncă;
e) să ia măsurile corespunzătoare pentru ca, în zonele cu risc ridicat şi specific, accesul să fie permis numai lucrătorilor care au primit şi şi-au insusit instrucţiunile adecvate.
(5) Fără a aduce atingere altor prevederi ale prezentei legi, atunci când în acelaşi loc de muncă îşi desfăşoară activitatea lucrători din mai multe întreprinderi şi/sau unităţi, angajatorii acestora au următoarele obligaţii:
a) să coopereze în vederea implementării prevederilor privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă, luând în considerare natura activităţilor;
b) să îşi coordoneze acţiunile în vederea protecţiei lucrătorilor şi prevenirii riscurilor profesionale, luând în considerare natura activităţilor;
c) să se informeze reciproc despre riscurile profesionale;
d) să informeze lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora despre riscurile profesionale.
(6) Măsurile privind securitatea, sănătatea şi igiena în muncă nu trebuie să comporte în nicio situaţie obligaţii financiare pentru lucrători.
ART. 8
(1) Fără a aduce atingere obligaţiilor prevăzute la art. 6 şi 7, angajatorul desemnează unul sau mai mulţi lucrători pentru a se ocupa de activităţile de protecţie şi de activităţile de prevenire a riscurilor profesionale din întreprindere şi/sau unitate, denumiţi în continuare lucrători desemnaţi.
(2) Lucrătorii desemnaţi nu trebuie să fie prejudiciaţi ca urmare a activităţii lor de protecţie şi a celei de prevenire a riscurilor profesionale.
(3) Lucrătorii desemnaţi trebuie să dispună de timpul necesar pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile ce le revin prin prezenta lege.
(4) Dacă în întreprindere şi/sau unitate nu se pot organiza activităţile de prevenire şi cele de protecţie din lipsa personalului competent, angajatorul trebuie să recurgă la servicii externe.
(5) În cazul în care angajatorul apelează la serviciile externe prevăzute la alin. (4), acestea trebuie să fie informate de către angajator asupra factorilor cunoscuţi că au efecte sau sunt susceptibili de a avea efecte asupra securităţii şi sănătăţii lucrătorilor şi trebuie să aibă acces la informaţiile prevăzute la art. 16 alin. (2).
(6) Lucrătorii desemnaţi trebuie să aibă, în principal, atribuţii privind securitatea şi sănătatea în muncă şi, cel mult, atribuţii complementare.
ART. 11
(1) Angajatorul are următoarele obligaţii:
a) să informeze, cât mai curând posibil, toţi lucrătorii care sunt sau pot fi expuşi unui pericol grav şi iminent despre riscurile implicate de acest pericol, precum şi despre măsurile luate ori care trebuie să fie luate pentru protecţia lor;
b) să ia măsuri şi să furnizeze instrucţiuni pentru a da lucrătorilor posibilitatea să oprească lucrul şi/sau să părăsească imediat locul de muncă şi să se îndrepte spre o zonă sigură, în caz de pericol grav şi iminent;
c) să nu impună lucrătorilor reluarea lucrului în situaţia în care încă există un pericol grav şi iminent, în afară cazurilor excepţionale şi pentru motive justificate.
(3) Angajatorul trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru propria securitate sau a altor persoane, atunci când şeful ierarhic imediat superior nu poate fi contactat, toţi lucrătorii sunt apţi să aplice măsurile corespunzătoare, în conformitate cu cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita consecinţele unui astfel de pericol.
ART. 13
În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:
q) să asigure echipamente de muncă fără pericol pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor;
s) să acorde obligatoriu echipament individual de protecţie nou, în cazul degradării sau al pierderii calităţilor de protecţie.
ART. 27
(1) Angajatorul are obligaţia să comunice evenimentele, de îndată, după cum urmează:
a) inspectoratelor teritoriale de muncă, toate evenimentele aşa cum sunt definite la art. 5 lit. f);
b) asiguratorului, potrivit Legii nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă şi boli profesionale, cu modificările şi completările ulterioare, evenimentele urmate de incapacitate temporară de muncă, invaliditate sau deces, la confirmarea acestora;
(6) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda de la 3.000 lei la 6.000 lei următoarele fapte:
a) încălcarea dispoziţiilor art. 9 alin. (1), ale art. 10 şi 16;
ART. 9
(1) În toate cazurile, pentru a se ocupa de organizarea activităţilor de prevenire şi a celor de protecţie, ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau unităţii şi/sau de riscurile la care sunt expuşi lucrătorii, precum şi de distribuţia acestora în cadrul întreprinderii şi/sau unităţii, se impune ca:
a) lucrătorii desemnaţi să aibă capacitatea necesară şi să dispună de mijloacele adecvate;
b) serviciile externe să aibă aptitudinile necesare şi să dispună de mijloace personale şi profesionale adecvate;
c) lucrătorii desemnaţi şi serviciile externe să fie în număr suficient.
ART. 10
(1) Angajatorul are următoarele obligaţii:
a) să ia măsurile necesare pentru acordarea primului ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucrătorilor, adaptate naturii activităţilor şi mărimii întreprinderii şi/sau unităţii, ţinând seama de alte persoane prezente;
b) să stabilească legăturile necesare cu serviciile specializate, îndeosebi în ceea ce priveşte primul ajutor, serviciul medical de urgenta, salvare şi pompieri.
(2) Pentru aplicarea prevederilor alin. (1), angajatorul trebuie să desemneze lucrătorii care aplică măsurile de prim ajutor, de stingere a incendiilor şi de evacuare a lucrătorilor.
(3) Numărul lucrătorilor mentionati la alin. (2), instruirea lor şi echipamentul pus la dispoziţia acestora trebuie să fie adecvate mărimii şi/sau riscurilor specifice întreprinderii şi/sau unităţii.
ART. 16
(1) Ţinând seama de mărimea întreprinderii şi/sau a unităţii, angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare, astfel încât lucrătorii şi/sau reprezentanţii acestora să primească, în conformitate cu prevederile legale, toate informaţiile necesare privind:
a) riscurile pentru securitate şi sănătate în muncă, precum şi măsurile şi activităţile de prevenire şi protecţie atât la nivelul întreprinderii şi/sau unităţii, în general, cât şi la nivelul fiecărui post de lucru şi/sau fiecărei funcţii;
b) măsurile luate în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (2) şi (3).
(2) Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare astfel încât angajatorii lucrătorilor din orice întreprindere şi/sau unitate exterioară, care desfăşoară activităţi în întreprinderea şi/sau în unitatea sa, să primească informaţii adecvate privind aspectele la care s-a făcut referire la alin. (1), care privesc aceşti lucrători.
b) încălcarea dispoziţiilor art. 14, 15 şi ale art. 34 alin. (1).
ART. 14
Alimentaţia de protecţie se acorda în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori persoanelor care lucrează în condiţii de muncă ce impun acest lucru şi se stabileşte prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă.
ART. 15
(1) Materialele igienico-sanitare se acorda în mod obligatoriu şi gratuit de către angajatori.
(2) Categoriile de materiale igienico-sanitare, precum şi locurile de muncă ce impun acordarea acestora se stabilesc prin contractul colectiv de muncă şi/sau contractul individual de muncă.
ART. 34
(1) Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din cadrul autorităţilor de sănătate publica teritoriale şi a municipiului Bucureşti.
(7) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 2.500 lei la 5.000 lei încălcarea dispoziţiilor art. 11 alin. (2) şi (4), ale art. 17, 19 şi 21.
ART. 11
(2) Lucrătorii care, în cazul unui pericol grav şi iminent, părăsesc locul de muncă şi/sau o zonă periculoasă nu trebuie să fie prejudiciaţi şi trebuie să fie protejaţi împotriva oricăror consecinţe negative şi nejustificate pentru aceştia.
(3) Angajatorul trebuie să se asigure că, în cazul unui pericol grav şi iminent pentru propria securitate sau a altor persoane, atunci când şeful ierarhic imediat superior nu poate fi contactat, toţi lucrătorii sunt apţi să aplice măsurile corespunzătoare, în conformitate cu cunoştinţele lor şi cu mijloacele tehnice de care dispun, pentru a evita consecinţele unui astfel de pericol.
(4) Lucrătorii nu trebuie să fie prejudiciaţi pentru cazurile prevăzute la alin. (3), cu excepţia situaţiilor în care aceştia acţionează imprudent sau dau dovadă de neglijenţă gravă.
ART. 17
Angajatorul trebuie să ia măsuri corespunzătoare pentru ca lucrătorii desemnaţi sau reprezentanţii lucrătorilor, cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor, în vederea îndeplinirii atribuţiilor şi în conformitate cu prevederile prezentei legi, să aibă acces la:
a) evaluarea riscurilor şi măsurile de protecţie, prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. a) şi b);
b) evidenta şi rapoartele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. c) şi d);
c) informaţii privind măsurile din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, precum şi informaţii provenind de la instituţiile de control şi autorităţile competente în domeniu.
ART. 19
În vederea realizării prevederilor art. 16, 17 şi ale art. 18 alin. (1), la nivelul angajatorului se înfiinţează, se organizează şi funcţionează comitete de securitate şi sănătate în muncă.
ART. 21
(1) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1), (2) şi (4) nu poate fi realizată pe cheltuiala lucrătorilor şi/sau a reprezentanţilor acestora.
(2) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (1) şi (2) trebuie să se realizeze în timpul programului de lucru.
(3) Instruirea prevăzută la art. 20 alin. (4) trebuie să se efectueze în timpul programului de lucru, fie în interiorul, fie în afară întreprinderii şi/sau unităţii.
(8) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda de la 2.000 lei la 4.000 lei următoarele fapte:
a) încălcarea dispoziţiilor art. 12 alin. (1) lit. c) şi d), art. 13 lit. g), art. 18 alin. (5) şi (6) şi ale art. 36;
ART. 12
(1) Angajatorul are următoarele obligaţii:
c) să ţină evidenta accidentelor de muncă ce au ca urmare o incapacitate de muncă mai mare de 3 zile de lucru, a accidentelor uşoare, a bolilor profesionale, a incidentelor periculoase, precum şi a accidentelor de muncă, astfel cum sunt definite la art. 5 lit. g);
d) să elaboreze pentru autorităţile competente şi în conformitate cu reglementările legale rapoarte privind accidentele de muncă suferite de lucrătorii săi.
ART. 13
În vederea asigurării condiţiilor de securitate şi sănătate în muncă şi pentru prevenirea accidentelor de muncă şi a bolilor profesionale, angajatorii au următoarele obligaţii:
g) să ia măsuri pentru asigurarea de materiale necesare informării şi instruirii lucrătorilor, cum ar fi afişe, pliante, filme şi diafilme cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă;
ART. 18
(1) Angajatorii consultă lucrătorii şi/sau reprezentanţii lor şi permit participarea acestora la discutarea tuturor problemelor referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă.
(2) Aplicarea prevederilor alin. (1) implică:
a) consultarea lucrătorilor;
b) dreptul lucrătorilor şi/sau reprezentanţilor lor să facă propuneri;
c) participarea echilibrată.
(3) Lucrătorii şi/sau reprezentanţii lucrătorilor definiţi la art. 5 lit. d) iau parte în mod echilibrat sau sunt consultaţi în prealabil şi în timp util de către angajator cu privire la:
a) orice măsură care ar afecta semnificativ securitatea şi sănătatea în muncă;
b) desemnarea lucrătorilor la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1) şi la art. 10 alin. (2), precum şi cu privire la activităţile la care s-a făcut referire la art. 8 alin. (1);
c) informaţiile la care s-a făcut referire în art. 12 alin. (1), art. 16 şi 17;
d) recurgerea, după caz, la servicii externe, conform art. 8 alin. (4);
e) organizarea şi planificarea instruirii prevăzute la art. 20 şi 21.
(5) Reprezentanţii lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor sau lucrătorii nu pot fi prejudiciaţi din cauza activităţilor la care s-a făcut referire în alin. (1)-(3).
(6) Angajatorul trebuie să acorde reprezentanţilor lucrătorilor cu răspunderi specifice în domeniul securităţii şi sănătăţii lucrătorilor un timp adecvat, fără diminuarea drepturilor salariale, şi să le furnizeze mijloacele necesare pentru a-şi putea exercita drepturile şi atribuţiile care decurg din prezenta lege.
ART. 36
Angajatorii au obligaţia să amenajeze locurile de muncă ţinând seama de prezenţa grupurilor sensibile la riscuri specifice.
(8) Constituie contravenţii şi se sancţionează cu amenda de la 2.000 lei la 4.000 lei următoarele fapte:
b) încălcarea dispoziţiilor art. 34 alin. (5).
ART. 34
(1) Declararea bolilor profesionale este obligatorie şi se face de către medicii din cadrul autorităţilor de sănătate publica teritoriale şi a municipiului Bucureşti.
(9) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei nerespectarea reglementărilor de securitate şi sănătate în muncă privind:
a) fabricarea, transportul, depozitarea, manipularea sau utilizarea substanţelor ori preparatelor chimice periculoase şi a deşeurilor rezultate;
b) prevenirea prezentei peste limitele maxime admise a agenţilor chimici, fizici sau biologici, precum şi suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului uman;
c) darea în exploatare sau repunerea în funcţiune, parţială ori totală, a construcţiilor, echipamentelor de muncă noi sau reparate, precum şi pentru aplicarea proceselor tehnologice;
d) întocmirea şi respectarea documentaţiilor tehnice pentru executarea lucrărilor care necesită măsuri speciale de siguranta;
e) folosirea surselor de foc deschis şi fumatul la locurile de muncă unde acestea sunt interzise;
f) prevenirea accidentelor prin electrocutare la executarea, exploatarea, întreţinerea şi repararea instalaţiilor şi a echipamentelor electrice, precum şi pentru prevenirea efectelor electricitatii statice şi ale descarcarilor atmosferice;
g) asigurarea şi folosirea instalaţiilor electrice de construcţie adecvate la locurile de muncă unde există pericole de incendiu sau de explozie;
h) asigurarea celei de-a doua surse de alimentare cu energie electrica a echipamentelor de muncă;
i) transportul, manipularea şi depozitarea echipamentelor de muncă, materialelor şi produselor;
j) delimitarea, îngrădirea şi semnalizarea zonelor periculoase;
k) semnalizarea de securitate şi/sau de sănătate la locul de muncă;
l) asigurarea exploatării fără pericole a recipientelor-butelii cu gaze comprimate sau lichefiate, a instalaţiilor mecanice sub presiune şi a celor de ridicat, a conductelor prin care circula fluide sub presiune şi a altor asemenea echipamente de muncă;
m) utilizarea, întreţinerea, revizia şi repararea periodică a echipamentelor de muncă;
n) asigurarea, marcarea şi întreţinerea căilor de acces şi de circulaţie;
o) asigurarea iluminatului de siguranta;
p) organizarea activităţii de păstrare, întreţinere şi denocivizare a echipamentului individual de protecţie;
q) întocmirea documentelor de urmărire a parametrilor funcţionali ai echipamentelor de muncă şi a rapoartelor de serviciu pentru instalaţiile cu regim special de exploatare;
r) aplicarea metodelor de exploatare miniera, execuţia, exploatarea şi întreţinerea lucrărilor miniere, realizarea şi funcţionarea sistemului de aeraj, corespunzător clasificarii minelor din punctul de vedere al emanatiilor de gaze;
s) amenajarea locurilor de muncă pentru lucrul la înălţime, în spaţii închise şi în condiţii de izolare.
ART. 40
Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei neprezentarea de către serviciile externe a raportului semestrial de activitate.
ART. 41
Sancţiunile contravenţionale prevăzute la art. 39 alin. (2)-(9) şi la art. 40 se aplică angajatorilor.
ART. 42
(1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (2)-(9) şi la art. 40 se fac de către inspectorii de muncă.
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 39 alin. (6) lit. b) şi alin. (8) lit. b) se fac şi de către inspectorii sanitari din cadrul Ministerului Sănătăţii Publice şi al unităţilor subordonate.
(3) În caz de constatare a unei situaţii care se încadrează în prevederile art. 37 şi 38, inspectorii prevăzuţi la alin. (1) şi (2) vor sesiza de îndată organele de urmărire penală competente, potrivit legii.
ART. 43
(1) Prevederile art. 39 alin. (2)-(9) şi ale art. 40 se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Contravenientul poate achită pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, corespunzător faptei pentru care a fost sancţionat, inspectorul de muncă făcând menţiune despre aceasta posibilitate în procesul-verbal.
Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, modificată și completaată.
ART. 32
Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează astfel:
a) nerespectarea prevederilor art. 10 alin. 2, art. 14, 19, 21, 23, art. 24 alin. 1 şi 2, art. 25, 27 şi art. 28 alin. 1, 2 şi 4, cu amenda de la 1.000 lei la 2.500 lei (RON);
b) nerespectarea prevederilor art. 8, art. 10 alin. 3, art. 11, 12, 13, 20, 29 şi 30, cu amenda de la 2.000 lei la 5.000 lei (RON);
c) nerespectarea prevederilor art. 29^2 şi 29^5, cu amenda de la 3.000 lei la 6.000 lei;
d) nerespectarea prevederilor art. 3, 4, 5, 7, 9, 15, 16, 17, 18, 22, art. 24 alin. 3, art. 26 alin. 1 şi art. 29^1, cu amenda de la 5.000 lei la 7.500 lei (RON).
Sancţiunile contravenţionale cu amenda pot fi aplicate şi persoanelor juridice.
ART. 33
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se fac de către inspectorii de munca din cadrul Inspecţiei Muncii, precum şi de către politisti.
Impotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, contravenientul poate face plîngere în termen de 15 zile de la comunicare.
O.U.G. nr. 96/2003 privind protecţia maternităţii la locurile de muncă, modificată și completată.
ART. 27
(1) Încălcarea următoarelor dispoziţii constituie contravenţie şi se sancţionează astfel:
a) încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 4, 5, 6, art. 7 alin. (1), art. 8, art. 12 alin. (1) şi (2), art. 17, 18 şi art. 26 alin. (1), cu amendă de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei;
b) încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 9, 10, 11, art. 12 alin. (3), art. 13, 14, 15, 19, art. 20 alin. (2) şi (4), art. 21 alin. (1) şi (2), cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei.
ART. 2
În sensul prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos sunt definite după cum urmează:
a) protecţia maternităţii este protecţia sănătăţii si/sau securităţii salariatelor gravide si/sau mame la locurile lor de muncă;
b) locul de muncă este zona delimiată în spaţiu, în funcţie de specificul muncii, înzestrată cu mijloacele şi cu materialele necesare muncii, în vederea realizării unei operaţii, lucrări sau pentru îndeplinirea unei activităţi de către unul ori mai mulţi executanţi, cu pregătirea şi indemanarea lor, în condiţii tehnice, organizatorice şi de protecţie a muncii corespunzătoare, din care se obţine un venit în baza unui raport de munca ori de serviciu cu un angajator;
c) salariata gravidă este femeia care anunţa în scris angajatorul asupra stării sale fiziologice de graviditate şi anexează un document medical eliberat de medicul de familie sau de medicul specialist care să îi ateste aceasta stare;
d) salariata care a născut recent este femeia care şi-a reluat activitatea după efectuarea concediului de lauzie şi solicită angajatorului în scris măsurile de protecţie prevăzute de lege, anexând un document medical eliberat de medicul de familie, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a născut;
e) salariata care alăptează este femeia care, la reluarea activităţii după efectuarea concediului de lauzie, îşi alăptează copilul şi anunţă angajatorul în scris cu privire la începutul şi sfârşitul prezumat al perioadei de alăptare, anexând documente medicale eliberate de medicul de familie în acest sens;
f) dispensa pentru consultaţii prenatale reprezintă un număr de ore libere plătite salariatei de către angajator, pe durata programului normal de lucru, pentru efectuarea consultaţiilor şi examenelor prenatale pe baza recomandării medicului de familie sau a medicului specialist;
g) concediul postnatal obligatoriu este concediul de 42 de zile pe care salariata mamă are obligaţia să îl efectueze după naştere, în cadrul concediului pentru sarcina şi lauzie cu durata totală de 126 de zile, de care beneficiază salariatele în condiţiile legii;
ART. 4
Angajatorii au obligaţia să adopte măsurile necesare, astfel încât:
a) să prevină expunerea salariatelor prevăzute la art. 2 lit. c)-e) la riscuri ce le pot afecta sănătatea şi securitatea;
b) salariatele prevăzute la art. 2 lit. c)-e) să nu fie constrânse să efectueze o muncă dăunătoare sănătăţii sau stării lor de graviditate ori copilului nou-născut, după caz.
ART. 5
(1) Pentru toate activităţile susceptibile să prezinte un risc specific de expunere la agenţi, procedee şi condiţii de muncă, a căror listă este prevăzută în anexa nr. 1, angajatorul este obligat să evalueze anual, precum şi la orice modificare a condiţiilor de muncă natura, gradul şi durata expunerii salariatelor prevăzute la art. 2 lit. c)-e), în scopul determinării oricărui risc pentru securitatea sau sănătatea lor şi oricărei repercusiuni asupra sarcinii ori alaptarii.
(2) Evaluările prevăzute la alin. (1) se efectuează de către angajator, cu participarea obligatorie a medicului de medicina muncii, iar rezultatele lor se consemnează în rapoarte scrise.
ART. 6
(1) Angajatorii sunt obligaţi ca, în termen de 5 zile lucrătoare de la data întocmirii raportului, sa înmâneze o copie a acestuia sindicatului sau reprezentanţilor salariaţilor.
(2) Angajatorii vor informa în scris salariatele asupra rezultatelor evaluării privind riscurile la care pot fi supuse la locurile lor de muncă, precum şi asupra drepturilor care decurg din prezenta ordonanţă de urgenţă.
ART. 7
(1) În termen de 10 zile lucrătoare de la data la care angajatorul a fost anunţat în scris de către o salariata ca se afla în una dintre situaţiile prevăzute la art. 2 lit. c)-e), acesta are obligaţia să înştiinţeze medicul de medicina muncii, precum şi inspectoratul teritorial de muncă pe a cărui rază îşi desfăşoară activitatea.
ART. 8
Angajatorul are obligaţia să păstreze confidenţialitatea asupra stării de graviditate a salariatei şi nu va anunţa alţi angajaţi decât cu acordul scris al acesteia şi doar în interesul bunei desfăşurări a procesului de muncă, când starea de graviditate nu este vizibilă.
ART. 9
În cazul în care o salariată se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 2 lit. c)-e) şi desfăşoară la locul de muncă o activitate care prezintă riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa ori cu repercusiuni asupra sarcinii şi alăptării, în sensul celor prevăzute la art. 5 alin. (1), angajatorul este obligat să îi modifice în mod corespunzător condiţiile şi/sau orarul de muncă ori, dacă nu este posibil, să o repartizeze la alt loc de muncă fără riscuri pentru sănătatea sau securitatea sa, conform recomandării medicului de medicina muncii sau a medicului de familie, cu menţinerea veniturilor salariale.
ART. 10
(1) În cazul în care angajatorul, din motive justificate în mod obiectiv, nu poate să îndeplinească obligaţia prevăzută la art. 9, salariatele prevăzute la art. 2 lit. c)-e) au dreptul la concediu de risc maternal, după cum urmează:
a) înainte de data solicitării concediului de maternitate, stabilit potrivit reglementărilor legale privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, salariatele prevăzute la art. 2 lit. c);
b) după data revenirii din concediul postnatal obligatoriu, salariatele prevăzute la art. 2 lit. d) şi e), în cazul în care nu solicită concediul şi indemnizaţia pentru creşterea şi îngrijirea copilului pana la împlinirea vârstei de 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, pana la 3 ani.
(2) Concediul de risc maternal se poate acorda, în întregime sau fracţionat, pe o perioadă ce nu poate depăşi 120 de zile, de către medicul de familie sau de medicul specialist, care va elibera un certificat medical în acest sens, dar nu poate fi acordat simultan cu alte concedii prevăzute de legislaţia privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
(3) Eliberarea certificatului medical se va face în condiţiile în care salariata s-a prezentat la consultaţiile prenatale şi postnatale, conform normelor Ministerului Sănătăţii.
ART. 11 Abrogat.
ART. 12
(1) Pentru salariatele care se afla în una dintre situaţiile prevăzute la art. 2 lit. c) şi d) şi îşi desfăşoară activitatea numai în poziţia ortostatică sau în poziţia aşezat, angajatorii au obligaţia de a le modifica locul de muncă respectiv, astfel încât să li se asigure, la intervale regulate de timp, pauze şi amenajări pentru repaus în poziţie şezândă sau, respectiv, pentru mişcare.
(2) Medicul de medicina muncii stabileşte intervalele de timp la care este necesară schimbarea poziţiei de lucru, perioadele de activitate, precum şi durata perioadelor pentru repaus în poziţie şezândă sau, respectiv, pentru mişcare.
(3) Dacă amenajarea condiţiilor de muncă şi/sau a programului de lucru nu este din punct de vedere tehnic şi/sau obiectiv posibilă sau nu poate fi cerută din motive bine întemeiate, angajatorul va lua măsurile necesare pentru a schimba locul de muncă al salariatei respective.
ART. 13
În baza recomandării medicului de familie, salariata gravidă care nu poate îndeplini durata normală de muncă din motive de sănătate, a sa sau a fătului său, are dreptul la reducerea cu o pătrime a duratei normale de muncă, cu menţinerea veniturilor salariale, suportate integral din fondul de salarii al angajatorului, potrivit reglementărilor legale privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.
ART. 14
Salariatele prevăzute la art. 2 lit. c) şi e) nu pot fi obligate de către angajator să realizeze activităţi pentru care evaluarea a evidenţiat riscul de expunere la agenţi sau condiţii de muncă prevăzute la lit. A şi B din anexa nr. 2.
ART. 15
Angajatorii au obligaţia de a acorda salariatelor gravide dispensă pentru consultaţii prenatale în limita a maximum 16 ore pe lună, în condiţiile prevăzute la art. 2 lit. f), în cazul în care investigaţiile se pot efectua numai în timpul programului de lucru, fără diminuarea drepturilor salariale.
ART. 17
(1) Angajatorii sunt obligaţi să acorde salariatelor care alăptează, în cursul programului de lucru, două pauze pentru alăptare de câte o oră fiecare, până la împlinirea vârstei de un an a copilului. În aceste pauze se include şi timpul necesar deplasării dus-întors de la locul în care se găseşte copilul.
(2) La cererea mamei, pauzele pentru alăptare vor fi înlocuite cu reducerea duratei normale a timpului sau de muncă cu doua ore zilnic.
(3) Pauzele şi reducerea duratei normale a timpului de muncă, acordate pentru alăptare, se includ în timpul de muncă şi nu diminuează veniturile salariale şi sunt suportate integral din fondul de salarii al angajatorului.
(4) În cazul în care angajatorul asigură în cadrul unităţii încăperi speciale pentru alaptat, acestea vor îndeplini condiţiile de igiena corespunzătoare normelor sanitare în vigoare.
ART. 18
Pentru asigurarea securităţii şi sănătăţii în munca a salariatelor gravide si/sau mame, lauze sau care alăptează, regulamentele interne ale unităţilor trebuie sa conţină măsuri privind igiena, protecţia sănătăţii şi securitatea în munca a acestora, în conformitate cu prevederile prezentei ordonanţe de urgenta şi ale celorlalte acte normative în vigoare.
ART. 19
(1) Salariatele prevăzute la art. 2 lit. c)-e) nu pot fi obligate să desfăşoare munca de noapte.
(2) În cazul în care sănătatea salariatelor menţionate la alin. (1) este afectată de munca de noapte, angajatorul este obligat ca, pe baza solicitării scrise a salariatei, să o transfere la un loc de muncă de zi, cu menţinerea salariului de bază brut lunar.
(3) Solicitarea salariatei se însoţeşte de un document medical care menţionează perioada în care sănătatea acesteia este afectată de munca de noapte.
(4) În cazul în care, din motive justificate în mod obiectiv, transferul nu este posibil, salariata va beneficia de concediul şi indemnizaţia de risc maternal, conform art. 10 şi 11.
ART. 20
(2) În cazul în care o salariată care desfăşoară în mod curent muncă cu caracter insalubru sau greu de suportat se încadrează în prevederile art. 2 lit. c)-e), angajatorul are obligaţia ca, pe baza solicitării scrise a salariatei, să o transfere la un alt loc de muncă, cu menţinerea salariului de bază brut lunar.
(4) Prevederile art. 19 alin. (3) şi (4) se aplică în mod corespunzător.
ART. 21
(1) Este interzis angajatorului să dispună încetarea raporturilor de muncă sau de serviciu în cazul:
a) salariatei prevăzute la art. 2 lit. c)-e), din motive care au legătură directă cu starea sa;
b) salariatei care se află în concediu de risc maternal;
c) salariatei care se află în concediu de maternitate;
d) salariatei care se află în concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în cazul copilului cu handicap, în vârstă de până la 3 ani;
e) salariatei care se află în concediu pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în cazul copilului cu handicap, în vârstă de până la 18 ani.
(2) Interdicţia prevăzută la alin. (1) lit. b) se extinde, o singură dată, cu până la 6 luni după revenirea salariatei în unitate.
ART. 26
(1) Angajatorii au obligaţia să afişeze la loc vizibil, în fiecare dintre unităţile pe care le deţin, câte o copie a prezentei ordonanţe de urgenţă, o perioadă de 6 luni de la data publicării sale în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor contravenţionale corespunzătoare se fac de către:
a) inspectorii de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă pe a căror rază teritorială se afla sediul sau, după caz, domiciliul angajatorului şi, respectiv, de către personalul împuternicit al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, pentru contravenţiile la dispoziţiile prevăzute la art. 6, art. 7 alin. (1), art. 8, 9, art. 12 alin. (3), art. 13, art. 17 alin. (1), art. 18, art. 19 alin. (1) şi (4), art. 20 alin. (2) şi (4), art. 21 alin. (1) şi (2) şi art. 26 alin. (1);
b) personalul împuternicit din casele judeţene de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, pentru contravenţiile la dispoziţiile prevăzute la art. 11;
c) personalul împuternicit din cadrul direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, conform legislaţiei sanitare în vigoare, pentru contravenţiile la dispoziţiile prevăzute la art. 4, 5, 10, art. 12 alin. (1) şi (2), art. 14, 15, art. 17 alin. (2) şi art. 19 alin. (2).
ART. 28
Contravenţiilor prevăzute la art. 27 le sunt aplicabile prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.
H.G nr. 300/2006, privind cerintele minime de securitate si sanatate pentru santierele temporare sau mobile, modificată și completată.
ART. 70^1
(1) Constituie contraventii si se sanctioneaza cu amenda contraventionala de la 4.000 lei la 8.000 lei incalcarea art. 6, 7, art. 9 lit. d), art. 10, 42, 47 si 48.
(2) Dispozitiile referitoare la contraventii, prevazute la alin. (1), se completeaza cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
(3) Constatarea contraventiilor si aplicarea amenzilor prevazute la alin. (1) se fac de inspectorii de muncă.
ART. 6
Atunci cand la elaborarea proiectului participa mai multi proiectanti, beneficiarul si/sau managerul de proiect trebuie sa desemneze un coordonator in materie de securitate si sanatate pe durata elaborarii proiectului lucrarii.
ART. 7
Atunci cand la realizarea lucrarilor pe santier participa mai multi antreprenori, un antreprenor si unul sau mai multi subantreprenori, un antreprenor si lucratori independenti ori mai multi lucratori independenti, beneficiarul si/sau managerul de proiect trebuie sa desemneze un coordonator in materie de securitate si sanatate pe durata realizarii lucrarii.
ART. 9
Pentru a-si putea indeplini atributiile, coordonatorii in materie de securitate si sanatate trebuie:
d) sa intocmeasca si sa tina la zi registrul de coordonare prevazut la art. 36.
ART. 10
Beneficiarul lucrarii sau managerul de proiect trebuie sa asigure ca, inainte de deschiderea santierului, sa fie stabilit un plan de securitate si sanatate, conform art. 54 lit. b).
ART. 42
Dosarul de interventii ulterioare se intocmeste inca din faza de proiectare a lucrarii de catre coordonatorul in materie de securitate si sanatate pe durata elaborarii proiectului lucrarii sau de catre proiectant, dupa caz.
ART. 47
Beneficiarul lucrarii sau managerul de proiect trebuie sa intocmeasca o declaratie prealabila in urmatoarele situatii:
a) durata lucrarilor este apreciata a fi mai mare de 30 de zile lucratoare si pe santier lucreaza simultan mai mult de 20 de lucratori;
b) volumul de mana de lucru estimat este mai mare de 500 de oameni-zi.
ART. 48
Declaratia va fi intocmita conform anexei nr. 3 si va fi comunicata inspectoratului teritorial de munca pe raza caruia se vor desfasura lucrarile, cu cel putin 30 de zile inainte de inceperea acestora.
H.G. nr. 1.756/2006 privind limitarea nivelului emisiilor de zgomot în mediu produs de echipamente destinate utilizării în exteriorul clădirilor
ART. 18
Încălcarea prevederilor prezentei hotărâri atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz, a celor vinovaţi, în condiţiile legii.
ART. 19
(1) Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează astfel:
a) nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. a) şi b), cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei, retragerea de pe piata şi interzicerea utilizării sau a introducerii pe piata a produselor neconforme, după caz;
b) nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c), cu amenda de la 2.500 lei la 5.000 lei, retragerea sau interzicerea introducerii pe piata, după caz, a produselor nemarcate sau marcate incorect, pana la eliminarea neconformitatilor;
c) nerespectarea prevederilor art. 9 alin. (3), cu amenda de la 2.500 lei la 5.000 lei, interzicerea comercializării pana la o data stabilită de organismul de control de comun acord cu producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia, pentru eliminarea neconformitatilor.
(2) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la alin. (1) se fac de persoane împuternicite de Inspecţia Muncii.
ART. 5
(1) Echipamentele prevăzute la art. 2 nu vor fi introduse pe piata sau puse în funcţiune pana când producătorul sau reprezentantul autorizat al acestuia nu se asigura ca:
a) echipamentele îndeplinesc prevederile prezentei hotărâri referitoare la emisiile de zgomot în mediu;
b) procedurile de evaluare a conformitatii prevăzute la art. 14 au fost realizate;
c) echipamentul poarta marcajul CE şi indicarea nivelului de putere acustica garantat şi este însoţit
ART. 9
(3) Producătorul de echipamente prevăzute la art. 2 sau reprezentantul autorizat al acestuia are obligaţia de a păstra un exemplar al declaraţiei de conformitate EC o perioada de 10 ani de la data ultimei fabricatii a echipamentului, împreună cu documentaţia tehnica prevăzută în anexa nr. 5 pct. 3, în anexa nr. 6 pct. 3, în anexa nr. 7 pct. 2 şi în anexa nr. 8 pct. 3.1 şi 3.3.
ART. 20
Prevederile art. 19 referitoare la contravenţii se completează cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
H.G. nr. 1.136/2006 privind cerinţele minime de securitate şi sănătate referitoare la expunerea lucrătorilor la riscuri generate de câmpuri electromagnetice
ART. 27
(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda următoarele fapte:
a) încălcarea dispoziţiilor art. 13 alin. (1), art. 16 şi 17, cu amenda de la 5.000 lei la 10.000 lei;
b) nerespectarea prevederilor art. 20, cu amenda de la 3.000 lei la 6.000 lei.
(2) Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) li se aplica prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 28
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea amenzilor prevăzute la art. 27 alin. (1) se fac de către inspectorii de munca.
ART. 13
(1) Angajatorul trebuie sa detina o evaluare a riscurilor, în conformitate cu art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 319/2006, şi trebuie sa stabilească măsurile care trebuie luate pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor, în conformitate cu art. 14-20.
ART. 16
Pe baza evaluării riscurilor, efectuată în conformitate cu art. 7-13, atunci când sunt depasite valorile de declansare a acţiunii prevăzute la art. 5, cu excepţia cazului în care evaluarea efectuată în conformitate cu art. 8 demonstreaza ca expunerea nu depăşeşte valorile limita şi ca este exclus orice risc legat de securitate, angajatorul trebuie sa stabilească şi sa pună în aplicare un program de măsuri tehnice şi/sau organizatorice care urmăresc ca expunerea sa nu depăşească valorile limita de expunere, ţinându-se seama, în special, de următoarele elemente:
a) alte metode de lucru care sa conducă la o expunere mai redusă la câmpuri electromagnetice;
b) alegerea unor echipamente care emit mai putine câmpuri electromagnetice, luând în considerare activitatea care se efectuează;
c) măsuri tehnice prin care se urmăreşte reducerea emisiei campurilor electromagnetice, inclusiv, dacă este necesar, recurgerea la mecanisme de blocare, ecranare sau mecanisme similare de protecţie a stării de sănătate;
d) programe adecvate de întreţinere a echipamentelor de munca, a locului de munca şi a posturilor de lucru;
e) proiectarea şi amenajarea locurilor de munca şi a posturilor de lucru;
f) limitarea duratei şi a intensitatii expunerii;
g) disponibilitatea unui echipament adecvat de protecţie individuală.
ART. 17
(1) Pe baza evaluării riscurilor, prevăzută la art. 7-13, locurile de munca la care lucrătorii pot fi expusi la câmpuri electromagnetice care depăşesc valorile de declansare a acţiunii trebuie sa fie semnalizate corespunzător, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 971/2006 privind cerinţele minime pentru semnalizarea de securitate şi/sau sănătate la locul de munca, cu excepţia cazului în care evaluarea efectuată în conformitate cu art. 8 demonstreaza ca expunerea nu depăşeşte valorile limita şi ca este exclus orice risc legat de securitate.
(2) Locurile de munca prevăzute la alin. (1) trebuie sa fie identificate şi accesul la acestea sa fie limitat, unde este posibil tehnic şi exista riscul depăşirii valorilor limita de expunere.
ART. 20
Fără a aduce atingere art. 16, 17, 20 şi 21 din Legea nr. 319/2006, angajatorul trebuie sa asigure informarea şi formarea lucrătorilor expusi la locul de munca la riscuri generate de câmpuri electromagnetice şi/sau a reprezentanţilor acestor lucrători în raport cu rezultatele evaluării riscurilor, prevăzută la art. 7, în special în ceea ce priveşte următoarele:
a) măsurile luate în aplicarea prezentei hotărâri;
b) valorile şi conceptele referitoare la valorile limita de expunere şi la valorile de declansare a acţiunii, precum şi potentialele riscuri asociate;
c) rezultatele evaluării, masurarii şi/sau calculelor privind nivelurile de expunere la câmpuri electromagnetice, efectuate în aplicarea art 7-13;
d) modul de detectare a efectelor nocive ale expunerii asupra stării de sănătate şi modul de semnalare a acestora;
e) condiţiile în care lucrătorii au dreptul la supravegherea stării de sănătate;
f) practicile profesionale sigure, în scopul reducerii la minimum a riscurilor datorate expunerii.
RĂSPUNDEREA PENALĂ
Legea nr. 319 din 14 iulie 2006 a securităţii şi sănătăţii în muncă
ART. 37
(1) Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă sau de imbolnavire profesională, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amenda.
(2) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani sau amenda.
(3) Fapta prevăzută la alin. (1) săvârşită din culpa se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda, iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârşită din culpa se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amenda.
ART. 38
(1) Nerespectarea de către orice persoană a obligaţiilor şi a măsurilor stabilite cu privire la securitatea şi sănătatea în muncă, dacă prin aceasta se creează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă sau de imbolnavire profesională, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 2 ani sau cu amenda.
(2) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) a produs consecinţe deosebite, pedeapsa este închisoarea de la un an la 3 ani sau amenda.
(3) Dacă nerespectarea consta în repunerea în funcţiune a instalaţiilor, maşinilor şi utilajelor, anterior eliminării tuturor deficienţelor pentru care s-a luat măsura opririi lor, pedeapsa este închisoarea de la un an la 2 ani sau amenda.
(4) Faptele prevăzute la alin. (1) şi (3) săvârşite din culpa se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amenda, iar fapta prevăzută la alin. (2) săvârşită din culpa se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la un an sau cu amenda.
Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, modificată și completată.
ART. 31
Producerea, experimentarea, prelucrarea, deţinerea, transportul, folosirea sau orice alta operaţiune cu materii explozive, efectuate fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
Cînd fapta prevăzută în alineatul precedent se referă la o cantitate mai mare de 1 kg echivalent trotil sau cînd cantitatea de exploziv este însoţită de materiale de iniţiere, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Confecţionarea, deţinerea, comercializarea, importul, folosirea sau orice alta operaţiune cu obiecte artizanale şi de distractie pe baza de amestecuri pirotehnice din clasele II-IV, T.1, T.2, precum şi a artificiilor din categoria «obiecte zburătoare luminoase» şi a pocnitorilor din clasa I, efectuate fără drept, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an.(Alin. 2^1).
Tentativa se pedepseşte.